N-am facut mai demult cadou unui prieten, la nunta, o pictura in ulei care se numea Plaja misterioasa, a lui Daradici. Darurile cele mai frumoase cred ca sunt cele pe care ai vrea sa le pastrezi pentru tine. asta e probabil motivul pentru care se povesteste ca un personaj monden, pe care nu-l numesc, a mers a doua zi dupa nunta la cel caruia ii oferise un tablou, rugandu-l sa i-l imprumute un pic pentru o kestie. in mod evident, era vorba despre o relatie de prietenie foarte profunda, deci nu a mai adus niciodata tabloul inapoi, poate din sete de frumos. Dar revenind la esarfe, soare si vant, toti ascundem, in principiu, undeva bine pitita, o plaja secreta sau o insula a libertatii absolute, a inceputurilor in care totul era simplu si posibil. Niste nisip dat prin rasnita, o apa racoroasa, minimalista in unduiri, si umbra unei paduri devastate de propria vitalitate. Cam asta spune toata lumea ca ar cauta, inainte sa se inghesuie printre alte sute de cautatori ai aceleasi comori inexistente altfel decat in liniste. Ma fascinau personajele fancy din scrierile lui Cesare Pavese, foarte asemanatoare cu cele din La dolce vita, care plecau noaptea pe dealurile din jurul orasului, pentru a privi stelele, pentru a fuma, a face dragoste, a vorbi si a bea vin. E ciudat ca toata lumea se incapataneaza sa caute acelasi lucru pe care-l cauta toti ceilalti, in acelasi loc. si ca nimeni nu intra pe drumurile pe care nu le cunoaste, desi sunt marcate pe harta si asteapta. Eu am gasit plaja.

razvan@exarhu.ro

www.exarhu.ro

Comentarii