Inspirat de cartea jurnalistului John Carlin, "Playing the Enemy", Clint Eastwood decupeaza in "Invictus" un moment istoric cu dimensiune simbolica: Campionatul Mondial de Rugby din 1995, primul si cel mai important eveniment sportiv gazduit de Africa de Sud post apartheid, pe care Nelson Mandela (Morgan Freeman) l-a transformat intr-un prilej de reconciliere rasiala.

Mizand pe spectacolul sportiv ca moment declansator de energii, geniul politic al lui Mandela actioneaza dincolo de principiile realitatii imediate si, printr-o campanie de PR sustinuta a echipei Springboks (formata aproape numai din jucatori albi, huiduita de co-nationalii de culoare), aduce de aceeasi parte a baricadei toata suflarea sud-africana, albi si negri. E cat se poate de real si de emotionant faptul ca ei au invatat atunci sa traiasca pentru prima oara impreuna luptand impotriva restului lumii pe un stadion de rugby, iar Eastwood intelege importanta unui asemena moment catartic. Si el, ca si Mandela, devine un coagulator de energii, unul care lucreaza dincolo de principiile imediate ale cinemaului transformandu-l, prin felul in care filmeaza meciurile de rugby si multimea pe stadion, intr-o arta a prezentului si a energiei vii.

Ultimul meci, in care se joaca finala dintre Africa de Sud si Noua Zeelanda (si care ocupa un loc generos in cadrul filmului) este redat monumental prin secvente slowmo in care trupurile grele si julite ale rugbistilor se indeasa unele in altele in timp ce multimea aclama. Este alegerea foarte frumoasa a lui Eastwood de a vorbi despre cum corporalitatea excesiva si masivitatea acestui sport au mantuit o natiune.  

Comentarii