"Gomorra" – unul dintre marile titluri ale anului trecut, comentat cu nesat la Cannes, rasplatit cu tot ce-i mai bun la Premiile Academiei Europene de Film, dar absent controversat de pe lista finala a Academiei Americane.

"Gomorra" nu vorbeste despre inlocuirea ordinii si a legilor cu altele noi, nu analizeaza profilul psihologic al elegantului mafiot pur-sange, ci sectioneaza pe viu cinci povesti despre distrugere.

Camorra, mafia napolitana care a transformat un oras al artei intr-o Gomora contemporana, nu mai are alte reguli in afara de acumulare si razbunare, iar ce este cutremurator - efectele sunt vizibile la nivel micro, al destinului unor oameni obisnuiti care sunt victime colaterale.

Un batran traieste din platile pe care le face din partea mafiei catre familiile celor inchisi, un pusti viseaza sa fie primit in clan, doi derbedei trag in gol cu mitraliera imitand ce vad pe strada (si la cinema, caci printr-o extraordinar de fina critica adresata Hollywood-ului, unul dintre ei striga "I am Tony Montana!"), un croitor dintr-o fabrica de haute couture administrata de mafie e pedepsit pentru ca tradeaza si un tanar demisioneaza din slujba unui boss al deseurilor toxice.

Regizorul Matteo Garrone dubleaza forta subiectului prin cea a viziunii fruste, a violentei in stare pura, la randul ei dublata de realitatea care continua in mod absurd fictiunea: trei dintre actorii distribuiti au fost ulterior arestati pentru colaborari cu mafia, iar Roberto Saviano, autorul romanului care a stat la baza filmului, este in continuare sub protectia politiei din cauza amenintarilor cu moartea. Daca intrati pe site-ul lui, veti citi: singurul si adevaratul mostenitor al lui Pasolini.

Comentarii