Ieri. Sau alaltaieri. Pranz tihnit la Isoletta, pe malul Herastraului. Corect ar fi: pe mall-ul Herastraului. Dar tin la locul asta pentru ca iesi cu cu vreo 20 de euro mai ieftin daca mananci fructe de mare in Herastrau decat cu un bilet de avion Bucuresti-Paris, unde le inhati din vitrinele de pe strada. Calcul evreiesc.

Nici o sansa la un loc pe terasa. Mai degraba prinzi rezervare la un interviu cu Dalai Lama decat o masa buna pe Insulita. Ma asez inauntru, pioniereste, la o masa aflata la o rigla distanta de cea din dreapta si un echer departare de cea din stanga. Imi comand salata de fructe de mare - cea mai buna din Bucuresti - si pestele spada de dupa.

Imi uitasem dopurile de urechi acasa, Ipod nu folosesc in spatii publice, deci de la vecini aud pana si cum se umezeste varful limbii intre propozitii. Ea, genul care nu rateaza nici un vernisaj de pictura, desi acasa are panze cumparate de la raionul Decoratiuni din Mobexpert. Imbracata cu o fusta inflorata, tip matura, o camasa oranj, fara maneci si cu o oja visinie roasa pana la jumatatea unghiilor. Vorbeste tare, cand in engleza, cand in franceza. Clar, genul boem, care o arde cosmopolit. El, mai in varsta cu vreo 20 de ani decat ea, indescifrabil. Jeansi clasici, a la tata Levi, bocanci de escalada montana, curea de costum, camasa eleganta, cu maneca scurta si balene la guler. Isi tine telefonul Zapp intr-o husa prinsa la cingatoare.

Incep sa le prind cuvintele din zbor cand ea rosteste: "Then she moved to France...Apoi s-a mutat in Franta!" Continua: " The fish is quite good... Pestele e chiar bun!" Wtf? Sunt la restaurant in Herastrau, nu la un summit transatlantic sa o aud pe traducatoare in casca. Dar fata nu se lasa: "Can we pay with VISA?....Putem plati cu cardul?" El ii sorbe fiecare cuvant graseiat. Si repeta fiecare cuvant pe care nu-l stapaneste atat de bine. "Sweet! Dulce!" "Nu, darling, suite! Apartament, ok?!"

Se ridica de la masa si el ma observa cu coada ochiului. Batranul invatacel se intoarce spre mine si ma fixeaza vreo 10 secunde. Apoi ma serveste din nou cu ceafa lui groasa si ii spune la ureche "cosmopolitancei": "Uite-l pe bou' ala de la televizor!" Astept, nu traduce nimeni si imi asum eu: "Excuse me, sir! I am the ox from the TV!"

Am trait varianta premium-end a povestii de la birtul oltenesc. N-ai cu cine, ma! N-ai cu cine! Ce vrei, ba! Niste tarani!

Comentarii