Nu mai e chiar o regula, dar iarna, de obicei, numarul evenimentelor de amploare scade. Avem astfel ocazia sa ne strangem prin cluburi si sa apreciem, de aproape, in timp ce se face, muzica live. In weekend-ul care a trecut, am vazut doua concerte foarte bune de club, cu doua trupe, una inca junioare, cealalta consacrata, dar cu succes egal la publicul de live.

Imi pare rau sa-i vad pe Blazzaj atat de rar. Daca n-ar fi vinerile de iarna cu concerte de club - si nu sunt multe cluburi care sa promoveze saptamanal muzica live - probabil ca i-as vedea o data pe an la vreun festival de aiurea. Si trupa merita sa fie vazuta mai des. Pentru ca are chef, pentru ca e pusa pe sotii, pentru ca are un public bine definit si foarte bine format in a asculta si reactiona la Blazzaj. Iarasi imi place grozav ca, in ciuda mesajului uneori sarcastic, alteori amarui, muzica trupei indeamna la dans sau macar la o unduire usoara, dar continua si colectiva, la care am participat si eu pe tot parcursul concertului. Blazzaj pare ca mai are darul minunat de a descoperi voci feminine foarte bune, nu atat tehnice, cat calde si expresive, tocmai bune sa combata stilistic tonul sec al solistului textier. Vocea Lelia a concertului vazut de mine n-a facut exceptie, iar intalnirea (muzicala) cu chitaristul Horea Crisovan a fost, ca de obicei, o bucurie. Am plecat cu zambetul pe buze, de la un concert la (aproximativ) finalul caruia toata lumea, inclusiv Vita striga tare "Bis! Mai mult!"

Duminica, la Fabrica, am dat peste un public mai eterogen, dornic de o iesire in oras pe final de weekend, dar si bucuros sa-i cante trupei lui Byron "La Multi ani!", ce se vor adauga, sper, celor doi impliniti deja. In fata s-au strans fanii, care au raspuns perfect cerintelor lui Dan Byron, adaugand cu vocile lor inca un instrument live ambitioasei formatii. N-am mai vazut Byron in concert de vreun an si m-a mirat cat i s-a inmultit publicul si cat de bine sudat cu trupa pare deja, pentru ca numai cine stie cantecele, numai cine a ascultat din greu, numai cine a mers la foarte multe concerte poate reactiona atat de clar si entuziast la orice mic semn al dirijorului Byron. Ambitia, sarmul indecis al acestui solist (si instrumentist), o promovare insistenta si un produs, in sine, bun, au strans publicul si au atras si sponsori. Mi s-a parut insuficient studiata sau repetata productia acestui mini-eveniment, (luminile obositoare si programate cam cu furca, proiectia incorecta, neglijenta, de cele mai multe ori stricata de spotul de urmarire), dar este un inceput datator de speranta. Momentul Byron - Artan a fost focul de artificii al serii, mai ales pe piesa Partizan, "Banii", pe care am simtit-o mai bine pregatita decat a studiat-o solistul Timpuri Noi pe cea a mai tinerilor sai colegi.

Comentarii