Pe masura ce imi scriu textul despre prima parte a seriei "Amintiri din Epoca de Aur", pe Twitter se intampla ceva minunat de viu - utilizatorii din Ro au initiat un hashtag (au deschis un subiect) despre #amintiridinepocadeaur, unde isi povestesc cu lacomie in timp real amintirile din vremurile apuse. Oamenii astia sigur s-au dus (sau se vor duce) sa vada filmul-omnibus despre legende urbane din perioada comunismului scris de Cristian Mungiu (si regizat impreuna cu Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu si Contantin Popescu). Pentru ca toate povestile din film - si "Legenda activistului in inspecţie", si "Legenda fotografului de partid", si "Legenda politrucului zelos", si "Legenda miliţianului lacom" - fac parte din viata/amintirile noastre pe care ne-a placut intotdeauna sa le auzim, sa le spunem mai departe fara sprancene incruntate sau fara degetul aratator ridicat. Poate ca filmul marcheaza momentul in care ne-am desprins suficient de trecut incat sa murim de ras la gandul ca acum vreo douazeci de ani gazam porci in bucatarie (partea cea mai haioasa din film!) sau poate ca e un prilej (unul dintre putinele) sa fim din nou impreuna ca pe vremuri. Sau poate e momentul (cam crud, hehe) sa recunoastem ca multi dintre noi inca locuiesc in Epoca de Aur. Treaba e ca suntem in fata unui film de public, o comedie romaneasca foarte curata la suflet (a se citi fara parti-pris-uri estetice), in care, chiar daca exista diferente de calitate de la un film la altul, povestea este pusa la loc de respect. Si cred ca va era dor de o comedie romaneasca asezonata cu suspans, surprize si rasturnari de situatie.

Comentarii