Vroiam sa va recomand un film nou, cum ar fi El orphanato/Orfelinatul, dar lumea cinematografica a ramas numai in saptamanile care au trecut, "orfan?" cu trei nume imense, "three amigos" parafrazandu-l pe John Landis si plethora lui de piñatas. Pe 24 martie 2008 a murit Richard Widmark la 93 de ani, era propus pentru Oscar omagial acum citiva ani (premiu pe care nu l-a luat niciodata, si a fost doar pe short list, i l-au dat lui Kazan), unul din actorii mei preferati heavies de cind eram copil (din Principiul dominoului, Roiul), killerul psihotic Tommy Udo din Kiss of Death (Sarutul mortii, 1947,Henry Hathaway), in care impinge o batrina in scaun pe rotile pe scari, primul lui rol de cinema, pentru care a fost nominalizat la Oscar pentru rol secundar. Anti-eroul sau negativul dintr-o gramada de filme noir, un om morocanos, cu o fata nelinistitoare. Hotul din Pickup on South Street (1953) si capitanul de submarin din Hell and High Water (1954), ale lui Sam Fuller, protagonist de westernuri ca The Law and Jack Wade (1958, John Sturges), Warlock (1959, Edward Dmytrick) The Alamo (1960, in care e Jim Bowie, regizat de John Wayne), Toamna Cheyenilor (1964, John Ford). A fost detectivul Madigan in filmul lui Don Siegel (1968), uritul mr. Ratchett asupra caruia se comite Crima din Orient Express (Lumet, 1974) si doctorul malefic din Coma (1978). Eu mi-l amintesc ultima data din Against all Odds, remake-ul la Out of the Past din 1984, dar a mai aparut in citeva filme pina in 1991, cind s-a retras definitiv. Pe 31 martie, Jules Dassin, regizorul lui Richard Widmark la Night and the City (1950) moare la Atena, orasul sau de adoptie, la 96 de ani , Aparea, extrem de jovial si prezent in interviurile de pe discurile din colectia Criterion care a scos toate filmele sale clasice, noir (Night and the City, Thieves Highway, Brute Force si Naked City), facute in America inainte de a fi declarat comunist si pus pe lista neagra a activitatilor anti-americane (HUAC), dar cel mai faimos film l-a facut in Franta, in exil, Rififi sau Rififi chez les hommes, premiu de regie la Cannes in 1955, in care si joaca sub numele Perlo Vita. Filmul are o secventa antologica, spargerea "pe muteste", pe care Dassin si-a autoparodiat-o mai tirziu in Topkapi (1964) inspiratie si referinta a genului, de la Cercul rosu de Melville (1970), la Mission: Impossible (1996, Brian de Palma). Dassin s-a insurat cu actrita Melina Mercouri pe care a dirijat-o si alaturi de care a jucat in Never on Sunday (1960), nominalizat la cinci Oscaruri si premiat pentru cel mai bun cintec. Este tatal lui Joe Dassin, celebru cintaret care a murit la doar 42 de ani, in 1980. Iar pe 5 aprilie s-a dus si The Last Hard Man (dupa cum scria sms-ul primit, de la filmul pe care-l pusesem deoparte sa-l revad, in care joaca alaturi de fapt contra lui James Coburn, The Last Hard Men, 1976). Sau The Omega Man, din adaptarea din 1971 dupa romanul I am Legend al lui Richard Mathieson. Sau alte feluri de omega men, astronautul din Planeta maimutelor (1969), politistul din Soylent Green (1973). Moise in Cele zece porunci (1956), Ben-Hur (in 1959), Cidul (in 1961), Michelangelo (in Agonie si extaz, 1965). Vargas din Touch of Evil (1958, Orson Welles), Maiorul Dundee (Sam Peckinpah, 1965), seniorul din Lord of War (1965, Franklin J. Schaffner), Will Penny (Tom Gries, 1968), Antoniu din Antoniu si Cleopatra (1972), regizat chiar de el. Da, chiar El, Charlton Heston, 84 de ani, declarat bolnav de Alzheimer in 2003. Controversat mai recent pentru ca a fost presedinte NRA (National Rifle association), pro-port arma si republican, nu poate fi contestat ca una din cel mai mari legende ale ecranului. "If you need a ceiling painted, a chariot race run, a city besieged, or the Red Sea parted, you think of me." Cu totii, RIP, ramin in filmul memoriei.
