O cunosc pe Catalina si parca i-as cunoaste, prin ea, pe toti iubitorii disperati de Queensryche. Sunt prietena cu ea si parca as fi prietena cu toti. Tuturor va fac o plecaciune si o las pe ea sa spuna cum v-ati simtit...

Ana M. Calin

Timp de doua luni mi-am tot facut planuri, scenarii si mi-am tot pus intrebari. La ce ora sa ajung la arena ca sa am loc in fata scenei ? Cu cine voi imparti extazul concertului, ca nu cunosc nici macar un fan Queensryche?! Sunt singura? S-au vandut suficiente bilete? Va canta Tate asa cum astept eu?

Cu o ora inainte de deschiderea portilor, imi gasesc un loc chinuit intre o femeie bodyguard, doi banateni simpatici si un constantean mult prea volubil. Salutam de la distanta cunoscutii, fredonam cand trupa face probe de sunet, ne apuca furia cand aflam (la ora 20:00!) ca mai avem de asteptat inca 30 de minute dupa nu stiu ce lumini pentru scena.

Cu o intarziere de cam 90 de minute, imaginea asistentei apare pe ecran si Nikky isi incepe trista-i poveste.

Am avut parte de 2 ore si jumatate de magie, din partea unui Queensryche fenomenal, care s-a bucurat de atmosfera pe care a descoperit-o in tara de care nu auzise pana mai ieri.

O data cu primele acorduri din Anarchy X isi fac aparitia pe scena si Rockenfield, Wilton, Jackson si Stone. Tate isi asteapta cuminte, in culise, semnalul: Revolution Calling. Tensiunea imi creste vertiginos, ochii mi se impaienjenesc, dar zambetul mi s-a intins de la o ureche la alta.

Nu simt timpul cum zboara, nu ii vad sau aud pe cei de langa mine. Doar noi mai existam pe lume: ei pe scena, iar eu, la doi metri distanta, cantand din toate puterile, traind la maxim povestea eroilor buni sau rai din Operation Mindcrime.

Nikky isi descopera telul si devine periculos (Operation: Mindcrime; Speak); Pamela poarta, pe rand, masca de femeie sfanta sau pe cea de tarfa (Spreading The Disease). Tate si Pamela fac dialogul dintre Nikky si Mary, (Suite Sister Mary) miscand cu extraordinarele lor voci fiecare coarda a sufletului meu flamand. Sunt in pragul isteriei!

Rockenfield isi face exemplar treaba, ridicand doar din cand in cand cate o privire luminoasa catre public si bucurandu-se de ceea ce vede. Isi respecta cu strictete partitura, asa cum o fac si Wilton si Jackson. Cei din urma se retrag, modesti, catre spatele scenei, langa tobe, lasandu-ne sa admiram nestingheriti spectacolul dat de Pamela Moore si Geoff Tate.

Trecem prin Operation: Mindcrime I, avand ca punct culminant, evident, Eyes Of A Stranger. Dupa o pauza scurta asistam la un Operation: Mindcrime II comprimat, din care apucam sa savuram doar 6-7 piese. Sarim de la I' m American la The Chase, trecem repede prin A Murderer, Circles si If I could Change It All.

Imposibil! Doar la noi se pot scurta concertele!

Indignarea dureaza doar 30 de secunde, pana cand aud primele acorduri din Best I Can. Ma bucur de fiecare acord din Empire, Jet City Woman si, dupa Silent Lucidity, raman stoarsa, dar fericita, fara voce si fara Queensryche...

Comentarii