Intotdeauna am admirat limba simpla a marilor prozatori rusi. Uneori ai senzatia ca e usor sa scrii ca ei. Ah, cati scriitori nu s-au amagit, poate, astfel!... Limba aceea simpla e rodul unei maturitati artistice greu de egalat, caci nu e nimic mai adevarat in arta decat a vorbi despre lucruri esentiale intr-un limbaj firesc. Asta reuseste sa faca si Nicolae Manolescu. Nu stiu de ce pe Lovinescu, Calinescu ori Manolescu ii pot citi cu mare placere si cu mare folos, iar altora abia de reusesc sa le parcurg textele infumurate, pedant incalcite, reci, construite doar cu scopul de a-i zdrobi pe bietii muritori de rand, de parca un limbaj sofisticat ar putea tine loc de idei originale.
La Editura Cartea Romaneasca au aparut de curand, intr-un singur volum, toate „Temele” lui Nicolae Manolescu. E cu siguranta un mare eveniment editorial.
In cartea asta ni se vorbeste despre Esop, Urmuz, Alecsandri, Kundera, Saint-Simon, Casares, Tolstoi, Cioran, Gogol, Villiers de l’Isle-Adam, Andersen, Bruno Schulz, Santarcangeli, Alain Fournier, Anton Holban, Italo Svevo, Dostoievski, Homer, Arthur Schnitzler, despre frica, despre stil, despre lumea povestilor, despre joc, despre avangarda, despre Biblioteca din Alexandria, despre compromisul moral, despre rolul cronicii literare etc. Manolescu nu face parada cu eruditia sa, ci stapaneste critic iubirea pentru literatura, in special, si pentru cultura, in general. Faptul ca dincolo de precizia afirmatiilor, de profunzimea interpretarilor, de surprinzatoarele intuitii simti omul, simti viata, simti voluptatea intelectuala sincera face ca „Teme” sa fie un volum exceptional. Nicolae Manolescu are darul de a trezi in cititor dorinta de a se napusti asupra bibliotecii (desigur, nu pentru a-i da foc, ci pentru a citi cartile pe care le adaposteste).

Comentarii