Exista o categorie de public pe care sistemul teatral romanesc o ignora fara sa constientizeze implicatiile pe termen lung ale acestei raportari total neproductive la calupuri de spectatori extrem de necesari. Pustii nu-si gasesc locul intr-un teatru dominat de obsesia capodoperelor, de mituri si teme grele, de inchiderea in aceleasi cercuri de propuneri dramaturgice si regizorale.
"Mitologiile pustesti", fragilitatea si dementa adrenalinica exploatate in foarte multe texte din strainatate nu par destul de puternice si relevante pentru a putea fi inteligent asimilate in repertoriul teatrelor din Romania. Atragerea si formarea unui public tinar despre care se spune, fara un studiu de piata aplicat, ca este dezinteresat de teatru nu sint printre prioritatile teatrelor din Romania. Nu cumva acest dezinteres, daca el exista, este motivat de ceea ce s-ar putea numi excluderea prin nereprezentare? Adica exact acel tip de exludere care vine din faptul ca segmentul adolescentilor nu se regaseste in continutul si in stilistica pe care le vede si nu se simte absolut deloc reprezentat de ele. Cit de mult poate rezona un pusti cu un text si, implicit, cu un spectacol care ii este total strain ca problematica? Si cum poata fi apropiata o lume cu un sistem de cabluri afective si intelectuale de care pustii nu se leaga? E nevoie de o dramaturgie si de un timp al spectacolului in care pustii sa-si cronometreze timpii arderilor vitale pe care le traiesc. Teatrele ar trebui responsabilizate sa investeasca intr-o felie de public care are nevoie sa se simta reprezentat scenic.

 

Comentarii