Langa mine s-a asezat o blonduta superba. Si-a netezit fustita. Roz. Si-a mangaiat sandalutele. Cu floricele roz. Si-a fixat ochelarii de soare. Cu rame roz. Si mi-a zimbit. Roz. Si-a scos din gentuta, ei bine, mov, o oja, o perie atat de roz si doua agrafe mai-mult-ca-perfect-de roz. Le-a asezat pe banca si le-a privit satisfacuta. Mici comori din care rozaliul tasnea frenetic. O fetita-fondanta, picior peste picior, se pregatea de atacul pink. S-a chinuit cateva secunde sa desfaca sticluta de oja cu sclipici. S-a uitat la mine si mi-a cerut, din gene, ajutorul. Am luat sticluta, am deschis-o si i-am dat-o. Mi-a multumit si-a inceput sa-si dea cu oja. Incet, atent, experimentat. Fiecare unghiuta se transforma intr-o raza roz, intr-o pata de feminitate abrupta, perversa, tisnita din cirliontii blonzi. Mi-am amintit c-am mai vazut-o. Nu pe ea. Intalnesc din ce in ce mai des copiile ei, xerox-uri accesorizate care arata la 6 anisori ca la 25. Care dau din fundulet si-si etaleaza buzitele glossyficate, atat de dragi mamicilor spalate pe neuronii roz.

Dupa ce si-a uscat unghiutele, fetita s-a uitat la mine si m-a intrebat:

"Vrei sa sclipesti si tu?"

Am tacut. Roz.