Bucurestiul este sau se vrea sau ar putea sa fie o capitala culturala. Ii lipsesc insa spatiile destinate artei, nu artei contemporane, pentru ca intram deja intr-o sfera despre care e mai bine sa nu vorbim. Ceea ce pare mult este, de fapt, la o analiza atenta, extrem de putin. Avem un numar foarte mic de teatre si aproape toate sunt localizate in centru. Lipseste fundamental o gandire de dispersie a fenomenului teatral, o practica de ocupatie teritoriala, care sa aiba la baza o mentalitate culturala, pana la urma, foarte simpla: teatrul nu se face doar in centrul unei capitale, ci devine cu adevarat o necesitate daca pleaca din acest mult adulat centru pentru a cuceri periferia. Ceea ce nu avem este tocmai un teatru de cartier, un teatru care sa-i reprezinte pe cei care nu vin, de obicei, in centru ca sa vada un spectacol. Lor ar trebui sa li se creeze obisnuinta de a intra in spatii in care nu intra si de a participa la reprezentatii si, implicit, reprezentari care le deschid perceptia si ii privesc direct. In acest teatru de cartier ar fi necesar sa se investeasca pentru a contrabalansa centrii de putere si a aduce un tip de oferta culturala inexistenta in zone care ar deveni, astfel, mult mai active. Capitalele culturale – si nu ma gindesc la Londra sau Paris, ci la Istanbul si Belgrad, de exemplu – au populat demult periferia si au creat spatii de arta in cartiere. La noi nu numai ca aceste spatii nu apar, dar se si inchid, cum a fost cazul recentei evacuari a spatiului LaBomba. E chiar atat de profitabila afacerea teatrul la bulevard incat ne temem ca n-o sa vina nimeni la teatrul de cartier? Sau, pur si simplu, gandim limitat?
 

Comentarii