La Hard Rock Calling, festivalul de doua zile din Hyde Park, in cadrul caruia au cantat Sheryl Crow, Eric Clapton, the Police, K.T. Tunstall, Starsailor si altii m-am dus initial doar pentru ziua cu Clapton, pe 28. in tot parcul mirosea a gratar. Cand am intrat, am auzit acordurile de chitara lesinate ale lui Sheryl si, vazand lumea pe paturele, cu bere si mancare dupa pofta inimii, mi-am zis "asta-i un mare gratar in curte!". La Eric Clapton, insa, oamenii au reactionat ca-n basmul cu flautistul vrajitor. S-au ridicat, au amutit, si-au intins gaturile sa vada, ca sa inteleaga ce naiba ii vrajeste la acordurile acelea relativ simple ale lui slow hand Clapton. Un artist tacut, fara efuziuni, fara sa aiba prin discurs grija de public. Un Thank You spus la doua piese o data si nimic mai mult a insemnat comunicarea lui Clapton cu noi. Poate altfel rupea vraja. "Hit-urile" la sfarsit, pe principiul "indurati si asteptati" au tinut oamenii in varful picioarelor pana la mai familiarele "Cocaine", "Layla", "Before You Accuse Me". Am plecat vrajiti cu "Wonderful Tonight" si, thank God, no tears in heaven.

Am facut un imprumut de la Delia si m-am dus si la Police, desi nu mai erau in plan. Mi s-a strans inima cand am citit pe fly-ere "the last ever UK performance", mi s-a parut atat

de greu acel ever canever, si-mi placuse atata atmosfera de pe iarba din Hyde Park incat... O bijuterie de concert, datorata poate si bucuriei englezilor de a-i avea pe englezi in fata lor, acasa, pentru ultima data pe o scena, sub numele de the Police. M-am bucurat si eu cu 2 conationali la telefon, de acea ultima, atat de dulce desfatare. Speram ca unul sa stie cum sa schimbe pronumele in "Every Little Think She Does is Magic", dar n-a putut si asta-i alta poveste, aveam s-o aflu mai tarziu. Deocamdata Sting, foarte relaxat, zambea tot timpul cu caldura celor 35.000 de oameni. Pe un poster agitat in fata scenei scria, in fond optimist, "So long, boys".

Comentarii