Noul album Celelalte Cuvinte seamana cumva cu obiceiurile unei mirese moderne. Tinuta ei trebuie sa contina ceva nou, ceva vechi, ceva de imprumut si ceva albastru, iar "Stem" are, la randul sau, toate aceste caracteristici.

Noua - si, din punctul meu de vedere, aproape surprinzatoare - este aparitia inca unui album semnat de oradeni, dupa slabele ecouri de care s-a bucurat anteriorul ("NOS") si dupa cariera tot mai sinuos fragmentata a grupului, ma asteptam sa renunte.

De imprumut - o reluare de pe un album foarte bun, dar picat intr-un moment foarte prost pentru rock, "Ispita", din '96- este sound-ul progresiv promovat de majoritatea pieselor mai in forta de pe album. Combinat cu farmecul acelor secvente melodice balcanice("Intre vise"), progresivul acesta da o nuanta indescriptibila de metafizic, care defineste atat Cuvintele, cat si pe noi, ascultatorii lor, deseori beti filosofic (si fizic) la finalul unui concert. Peste tot albumul sufla acest vant cumva cald, dar pesimist, care da ascultatorului un sentiment potolit, nostalgic, cu o tusa de resemnare, caruia engleza i-ar spune mai scurt "blue".

Ceva vechi, dar din pacate nu ca mai demult, este aerul pe care baladele de pe album il au. "Sfarsit", "Vocala", "Stele" duc cu ele ceva din aroma acelor ierburi prin par dupa care am plans multi mult, pana ne-am plictisit sau ne-am luat de-a binelea cu alte basme. Sunt piese tare frumoase, dar parca nu mai au puterea aceea magica pe care o aveau primele acorduri ale lui "Scrisori iubite" sau " Daca vrei". Sau poate ca n-o mai avem nici noi, in noi.

Celelalte Cuvinte a fost mereu trupa care a avut grija sa-si merite numele si din punct de vedere al ceea ce rosteste. N-am auzit niciodata de la ei texte fara insemnatate, care sa nu te faca sa te gandesti la ce au vrut a spune, n-am auzit texte ieftine si repetitive, care sa plece asa cum au venit, o data cu piesa. Rime neasteptate,("orice seara-ncheie o mica odisee") metafore cautate cu grija, ("Feerii-foste cantine, unde spanzura de grinzi/ Ale tale supernove - niste cioburi de oglinzi") sau chiar imagini pe care fiecare din noi le are, dar nu le rosteste atat de curat:"Vreau, cu zorile,/Nedormite visele, sa le pierd/ Si durerile, sa le sterg", toate strang in ele acel atat de iubit suflet-abur al Cuvintelor.

Am remarcat ironia bine ascunsa, dar extrem de seaca pe care "Stele" o face pe seama stelutelor "poleite, de carton" care rasar peste noapte si dispar (sau nu!). O balada cu sunet dulce si rasfatat, care duce cu sine o povara amara, a celui care se simte nerecunoscut, marginalizat si nedreptatit. In ciuda unui public nu la fel de numeros ca la altii, dar in schimb fidel cum ii e digul unui val de mare aflat in reflux de prea multa vreme, Celelate Cuvinte s-au obisnuit sa creada ca nu sunt apreciati la justa valoare de publicul bucurestean si romanesc. Pe de alta parte, nici nu lasa oamenii sa le arate ca nu e asa decat de cateva ori pe an, asta in cazul fericit in care scot un album.

Sper insa ca "Stem" piesa instrumentala - care arata cam ce pot la nivel componistic si interpretativ membrii trupei - si "Stem" albumul dau o speranta noua Cuvintelor si noua. Oare o sa traim cu totii (fericiti) pana la adanci batrineti?

Comentarii