Realitatea nu mai fuge de realitate. Dupa 1989, dramaturgii romani retrocedeaza realitatii autoritatea publica si evenimentului zilei urgenta transpunerii. Spatiul imediat, realitatea din carne cruda, din visul emigrarii si din complexe identitare impun o metoda de cercetare, o practica de lucru si, poate cel mai important, o baza de reflectie. Gianina Carbunariu, Peca Stefan, Bogdan Georgescu, Vera Ion, Maria Manolescu transforma scrisul intr-o atitudine civica, intr-un proiect de documentare care deschide gestul scriiturii spre gestatia unei reactii sociale. A scrie inseamna a actiona in cea mai performativa dintre realitatile posibile. A scrie inseamna a avea o atitudine transanta fata de tot ce ti se intampla. Dramaturgul devine un generator de mentalitate civica.

Teatrul isi cistiga, vizibil, statutul de mediator si corespondent la fata locului. Recupereaza motivatia prima a spectacolului – existenta in centrul comunitatii. Teatrul trage comunitati marginalizate in teatru sau construieste comunitatile in spatiul propriu dinamicii lor. Cand teatrul iese din teatru se produce o transformare de continut si de sens extrem de importanta. Comunitatile marginalizate de societate se integreaza in societate printr-un discurs teatral. Capata rol in sfera publica. Teatrul reda comunitatii, printr-un gest de solidaritate, ceea ce societatea ii fura: dreptul la reprezentare frusta si la legitimare justa. Dramaturgii contemporani isi scriu realitatea din fragmente de existenta la limita dintre obsesia emigrarii si stocarea cotidianului grunjos. Ei sunt reporterii realitatii, cei care filtreaza potentialul dramatic al lumii din beton si vise. Lumea lor. 

Comentarii