Pe 4 august, seria naucitoare de concerte ale verii 2008 a fost inchisa cu un regal... Concertul Iron Maiden de la Bucuresti a fost perla coroanei... Frazele astea doua mi se par putin stupide. Ma uit lung la ele si-mi dau seama ca nu am cum sa gasesc talent ca sa scriu despre acest concert. De fapt, nu sunt convinsa ca trebuie sa scriu. Poate doar "si eu am fost la Maiden" si sa semnez?

A trecut deja saptamana si nimic nu ma seaca mai tare decat atunci cand intre mine si sentimentele mele se aseaza timpul, ca un val. As da multe alte zile in care nu s-a intamplat nimic, ca sa ma pot intoarce inca o data in seara torida de 4 august, cand noi, prietenii, ne cautam disperati pe stadion, ca sa ne putem strange ciotca si sa traim bucuria acestui concert. Unii au vrut in fata, asa ca s-au aruncat in sauna de multime. Noi, mai rezervatii, am stat mai in spate. La fata lui Harris ne-am strans care dincotro. Slab. La Trooper am apreciat faptul ca au insistat in meserie si au ajuns sa aiba destui fani. Nu ne-am numarat printre ei. Dar cand a inceput Maiden... un fior electric a strabatut marea de oameni. Mainile au fost sus instantaneu, si s-a auzit un strigat imens. Cum, eu mi-am dus mainile la gura si am tipat, ca fanele pe care le vedem pe vremea Beatlesilor (si radeam)? M-a secerat "2 Minutes To Midnight". Am simtit cum pur si simplu o iau razna de bucuria de a asculta pe viu piesa care se aude tare din boxe cand conduc vijelios prin Bucuresti. Imi venea sa iau pe cineva si sa-l zgaltai. Am inteles pentru prima data dorinta de pogo. Incredibil, dar prietena mea din adolescenta, o miniatura mereu eleganta, dichisita si rezervata in gesturi, era cu mana pe sus, in forma coarnelor, fluturand-o energic. "Bai, asta e rockul LA!", tipa. Si prezentarea pentru "Can I Play With Madness" si intrarea aceea neasteptata pe voci m-au surprins pana la tipat. Atata am strigat si am tipat si m-am agitat, cat pentru cel putin o vara cu concerte in fiecare seara. Tot stadionul, apatic, prin comparatie, la multe alte concerte, fierbea ca un cazan. Dickinson a amestecat in el, cu forta unui atlet. Atlas? Ne-a tinut pe sus...

Nu mai simt nevoia sa adaug nimic la (oricum) banalitatile insirate mai sus. Poate ar trebui sa sterg, sa las doar "si eu am fost la Maiden". Ar fi de ajuns ca sa semnez?!

Comentarii