Intotdeauna, cand ma raportez la Bucurestiul pe care-l iubesc, leg mental, intr-un traseu pe deasupra caruia planez pe un fel de covor fermecat, toate locurile preferate. Desigur, e o solutie de compromis, un tertip care ma ajuta sa supravietuiesc in acest oras deloc prietenos. Categoric, Sala de lectura a Teatrului Act exista pe harta mea. E un loc minunat, cu peretii captusiti cu lemn vechi, cu tavanul ce-si arata golasele bolte de caramida, cu multe carti, cu pian, cu ceaiuri, prajituri si dulceturi. Nu gasesti nimic din meschinul spirit comercial ce domina alte locuri asemanatoare. Totul e prietenos, nu tu preturi umflate, nu porti magnetice, nu imbulzeala de zici ca esti in Mall... Dar nici nu e atmosfera dintr-o sala obisnuita de lectura, fiti fara grija. Dati o fuga (daca nu ati facut-o deja) si va veti convinge. Se tin acolo concerte de jazz ori de muzica clasica, se organizeaza expozitii si lansari de carte. Un loc cu o caldura speciala. Ah, dar m-am lungit si voiam sa va spun ce dupa-amiaza superba am petrecut la Sala de lectura, cu un ceainic aburind pe masa, recitind din Giovanni Papini (Un om sfarsit). "Sunt un om liber, am nevoie de libertate, simt nevoia sa fiu singur, trebuie sa rumeg in mine insumi rusinile si tristetile mele." Zau ca asemenea momente de voluptuoasa scufundare in sine te incarca pentru o saptamana intreaga. Incercati.

Comentarii