Sa vorbim, mamica!
Publicat de Mihaela Michailov in categoria Play

Insemnarile unui necunoscut, regizat de Alexandru Darie la Teatrul Bulandra, se remarca prin constructia supraetajata a planurilor. In prima parte, accentul cade pe strucutra organica a ansamblului, pentru ca in a doua parte scenele in doi sa primeze. Alexandru Darie decupeaza din traiectoria ansamblului aparitia fiecarui personaj, ceea ce face ca planul doi al prezentelor sa aiba o importanta extrem de mare. Chiar si atunci cand nu spun nici un cuvant, actorii capata consistenta si forta prin felul in care isi gasesc o identitate si un sens in unitatea ansamblului. Grupul devine astfel o acumulare colectiva a energiilor sociale. Spectacolul regizat de Alexandru Darie este, mai mult decât orice, constructia unei societati inchise, o harta a realitatilor unei lumi stoarse de compromisuri, ipocrizie, asteptari si nefericiri existentiale. Dramatizarea dupa Satul Stepancikovo de Dostoievski, realizata de Ion Cojar, pune accentul pe filosofia discursului, pe empatia cu un tip de retorica definita prin patologia actiunii. E ca si cum personajelor le-ar fi visceral teama sa faca pâna la capat ceva. A actiona devine a rosti discursuri care par ca nu se vor termina niciodata. Discursuri manipulare de un spirit totalitar, de omul care are nevoie de show permanent ca sa-si confirme ca toti ceilalti ii sunt supusi. Foma Fomici (Virgil Ogasanu) e autoritatea falsitatii care se da in spectacol in fata unei familii provinciale care-l soarbe din ochi. Singurul care incearca sa i se opuna acestui cabotin dependent de dependentii din jurul lui este Rostanev, interpretat de Mihai Constantin prin acumularea de obedienta si impulsivitate.
Capacitatea de a face din ritmul unui grup compact ritmul unei societati care-si traieste cu patos cele mai ridicole elucubratii reprezinta o calitate indiscutabila a Insemnarilor unui necunoscut, un spectacol greu, lung si epuizant ca incarcatura fizic-emotionala.
Decorul conceput de Maria Miu concentreaza un spatiu-lume, un platou exterior in care rabufnesc dramele din spatele usilor. Camerele nu se vad niciodata, dar se simt permanent in tot ce explodeaza din intimitatea lor.
Promo
Fara comentarii
Alte articole de Mihaela Michailov
Grupul
· Citeste in continuare
Teatrul solidar cu prezentul
· Citeste in continuare
Shakespeare re-locuit
· Citeste in continuare
Teatrul educatiei
· Citeste in continuare
Cand te scrii
· Citeste in continuare



