Roundup-ul saptamanii
Publicat de Iulia David in categoria Cut

In cinematografe, situatia e dupa cum ne-am obisnuit: calduta, fara filme pentru care sa-ti dai jumatate din regat, unele de ocolit cu totul, altele de tras cu ochiul. Unul singur e de tras cu urechea (faceti rost de piesele de pe soundtrack, apoi fugiti cat va tine) - "Faster" (regia George Tillman Jr.). Filmul asta se comporta ca un clip in loop care vorbeste despre iertare vs razbunare in termeni pretiosi de western contemporan, dar fiti pe pace, desi problema suna ademenitor, e ofensator de prost rezolvata. Un oarecare Driver (genul ceafa mai lata decat capul), care pe vremuri stia sa manevreze pony cars cu spatele, iese de la inchisoare si se plimba pe la niste personaje pe-acasa cu gand de razbunare. Povestea lui de tip-greu-de-ucis se loveste de a unui politist cu trecut de drogoman, care are o pasiune speciala pentru cazul asta si cu a unui ucigas platit care executa perfect cele mai grele pozitii de yoga. Si pe scheletul unui plot presarat de dume brutale, itele se descurca la fel de mecanic si greoi ca mersul umflatului monosilabic, care nu joaca nimic (pentru ca nivi nu are ce ori cu ce), doar se mai uita din cand in cand la o poza si conduce, nene, cat vede cu ochii. Un film interesant e "Iluzionistul", cel mai poetic de pe ecranele din Ro. Adaptare a unui scenariu scris de Jacques Tati, animatia lui Silvain Chomet este aproape stilistic de precedentul "Tripletele din Belleville", dar nu e atat de completa. E desenat foarte frumos (de cand n-ati mai vazut un film in acuarela?), dar povestea e subtirica pentru cele 90 de minute (se spune ca e omagiul lui Tati pentru fiica pe care a abandonat-o), iar spectaculozitatea, surprizele si poantele sunt destul de departe de Tati, desi tot filmul e presarat cu aluzii la el. De vazut impreuna cu cei mici, pentru ei sigur va fi o incantare. Iar de restul... ultimul Harry Potter si prietenii sai. E bine povestit, bine facut, iar pe ecran mare e chiar incantator.
Promo
Fara comentarii
Alte articole de Iulia David
Despre celalalt
· Citeste in continuare
Ratiune si simtire
· Citeste in continuare
Lebada neagra rau
· Citeste in continuare
Kids
· Citeste in continuare
Muzica pentru urechi fine
· Citeste in continuare



