Rhea era un caine comunitar foarte simpatic, destul de jucausa, dar cu o singura problema: pe la 2-3 noaptea se trezea brusc din somn si incepea sa latre la luna, la stele, la frunze, la tantari. Minute in sir latra sanatos, convinsa ca are ceva de spus. Neavand insa un stapan, a ajuns bineinteles in boele de ecarisaj. Nu ma apropiasem prea tare de Rhea, o vazusem de cateva ori. In schimb ii cunosteam latratul noapte de noapte si ii lasam intotdeauna boabe in castron.

Cand n-am mai auzit-o latrand noaptea, ne-am dat seama ca i s-a intamplat ceva si am inceput cautarile. Am avut noroc sa o gasim la ecarisaj cu o zi inainte de programarea pentru eutanasie. Am facut imediat actele de adoptie, urmand sa stea temporar la Dana, colega mea, pana la plasarea in familie.

Cu bune, cu rele, cu latraturi si nesomn, Rhea s-a dovedit un caine foarte special, rabdatoare si cuminte, stiindu-si mereu locul. Ce sa mai vorbim: ne-a impresionat pe toti cu ochii blanzi, cu ciuful obraznic de pe crestet si mai ales cu talentul impresionant de reamenajare a gradinilor si plantelor. Surpriza si mai mare a fost cand un dresor cu eperienta a evaluat-o pe Rhea si ne-a recomandat sa lucram cu ea, sa o pregatim pentru programul de activitati asistate de animale (o forma alternativa de terapie - prin animale).

Rhea si-a luat de atunci jobul in serios: a evoluat rapid la orele de dresaj, a inceput sa mearga saptamanal in centre de copii cu dizabilitati dedicandu-se complet acestei "cauze". Le oferea copiiilor cu drag labuta, accepta rabdatoare sa fie trasa de par sau luata in brate, mergea la pas ascultatoare. A ajuns sa dezvolte o mare pasiune pentru cei mici: in parcuri zburda fericita pe iarba, dar se oprea ori de cate ori ajungea pe langa un prichindel, incetinind sa nu cumva sa il sperie; se apropia de el si astepta doar sa fie mangaiata, parca spunand copilului "Poti sa ai incredere in mine". Acum oamenii o privesc si ne intreaba ce rasa e. "Nu e de rasa, domnule, e doar un caine adunat de pe strazi, care a avut noroc!"

Sunt foarte multi ca Rhea pe strazi, putini insa au norocul la o viata mai buna. Chiar daca sunt simpli comunitari, jigariti si infometati, fara rasa, pot fi adoptati si cu putina ingrijire vor deveni frumosi, grasi si bine educati. Tine doar de fiecare dintre noi sa dam o a doua sansa.

Comentarii