Ana Blandiana nu mai are nevoie de nicio prezentare, s-ar putea spune, dar poate ca tocmai unanima recunoastere a facut ca in ultimii ani sa se vorbeasca prea putin despre aceasta exceptionala scriitoare. Ne-am obisnuit oare atat de tare cu marele talent al Anei Blandiana incat nu ne mai poate uimi? N-ar fi normal sa-l amintim ori de cate ori avem ocazia?

In 2004 a aparut la Editura Humanitas un nou volum de poezie semnat de Ana Blandiana, Refluxul sensurilor, reeditat anul trecut, fara insa a starni prea multe reactii critice. Care sa fie motivul acestei apatii critice? Faptul ca Ana Blandiana a ramas fidela stilului saizecist? E aberant. Ce ar trebui sa faca scriitoarea? Sa-si falsifice stilul, trairile, personalitatea?! Nu e un autor care sa incerce sa se adapteze modelor literare, dar asta nu ii scade din valoare. Oare Marquez a schimbat prea multe in scrisul sau de-a lungul anilor?

Nu vreau sa inchei fara a va da o mostra din Refluxul sensurilor, un poem superb, intitulat Cateva puncte:

„Fericirea este asemenea/ Unui tablou pointilist:/ Mici puncte colorate/ Fara legatura intre ele,/ Reusind uneori sa insemne ceva,/ Alteori nu,/ Reusind sa transmita/ Doar fiorul unei intrebari/ Incomplete,/ Careia nu stii ce sa-i raspunzi/ Pentru ca nu intelegi ce intreaba,/ Nu intelegi decat intensitatea intrebarii/ Careia ii lipsesc cateva puncte…”

Comentarii