Politia Romana si Apocalipsa
Publicat de Ciprian Macesaru in categoria Cu cartile pe masa

De saptamana aceasta, "Cu cartile pe masa" nu va mai fi doar despre carti, ci si despre lucrurile aberante din jurul nostru. Daca se poate naste o chimie favorabila din aceasta combinatie nici eu nu stiu. Cred insa ca e de datoria noastra sa luam atitudine in fata nesimtirii. Oricat de inutil ar parea gestul nostru, e totusi ceva. Incep cu o problema pe cat de banala, pe atat de enervanta, cea a indivizilor care percep ilegal taxa in parcarile auto. Cat de greu poate fi pentru Politia Romana sa-i aresteze pe acesti infractori?! Zilele trecute am fost la Gara de Nord si din nou a trebuit sa suport amenintarile unui smecher din parcare. Toata lumea stie de existenta acestor indivizi, doar politia pare sa nu aiba habar. Sa dam cartile pe fata: cel putin in aceasta chestiune, Politia Romana se dovedeste a fi incompetenta. Dar ce mai conteaza, din moment ce unii anunta sus si tare ca in 2012 vine Apocalipsa. Sylvie Simon a si scris o carte pe aceasta tema, carte publicata recent si la noi, la Editura Paralela 45, in traducerea lui Nicolae Constantinescu. Autoarea analizeaza toate scenariile care alimenteaza aprinsa discutie despre sfarsitul ce ar trebui sa vina peste doar trei ani. Profetiile, calendarele maya, planeta X, craniile de cristal, proiectul Haarp, accelerarea spiralei timpului, imersia Pamantului in banda fotonica, cataclismele umane etc., nimic nu e uitat de Sylvie Simon.
Promo
Fara comentarii
Alte articole de Ciprian Macesaru
Cinematograful gol
· Citeste in continuare
Ati citit Haia Sanis?
· Citeste in continuare
Si un' te sui cu asta?
· Citeste in continuare
Contorsionista
· Citeste in continuare
Curat murdar
· Citeste in continuare



