Chiar daca in general am pomenit despre caini, nu inseamna ca nu ne intereseaza si partea miorlaitoare a naturii. Pe mine chiar de curand m-a adoptat o pisica si oricat am incercat, nu am reusit sa scap de ea....

Locuiam la parterul unui bloc, aveam balconul inchis cu o singura fereastra ce trebuia sa fie in permanenta deschisa (ceva probleme cu centrala). Intr-o noapte aud zgomot in balcon, imi dau seama clar ca nu e doar vantul. Imi iau cutitul (impunator, dar neascutit) si ies in balcon sa ma lupt cu intrusul (om sau sobolan, ma gandeam eu).

Vad o pisica agitata, fosnind niste pungi de sub care se itea mandru la un cos de rachita. "Ce faci mai aici?", ii zic. "Bine, uite as vrea sa ma odihnesc aici. Tu?", raspunde matza. "Aaa, bine, scuza-ma ca te-am deranjat, noapte buna" si am plecat, lasand matza sa doarma.

A doua zi dimineata ma duc glont pe balcon, matza (de fapt motan) - tot acolo. M-a auzit, a deschis lenes juma de ochi si m-a privit cu oarecare nerabdare: "Mai dorm, poti sa pleci!" imi miauna. "Bine, plec, da m-am gandit ca ti-o fi si tie foame sau sete, ti-am adus niste boabe." "Super, multzam, lasa-le acolo si mananc eu."

Ma intorc pe seara de la munca, intrusul dormea in cosuletul lui din balcon. Bolnav nu era, doar cumplit de obosit. L-am aprovizionat cu mancare si apa, si l-am lasat in pace, sperand sa ii treaca destul de repede oboseala si sa isi vada de viata lui.

Peste vreo 2-3 zile a inceput sa iasa din culcus: cand plecam spre agentie, il gaseam prin fata blocului, facand gimnastica de dimineata. I-am spus foarte clar dupa o saptamana si ceva: "Draga Platon, acum ai nimerit intr-un moment prost: Zara (pisica mea) a trecut printr-o perioada mai dificila, a fost bolnava si in acest moment imi este imposibil sa te iau cu mine in casa si imi este imposibil sa te stiu in balcon fara sa te invit in casa. Zau, trebuie sa terminam acest du-te vino in balconul meu."

Nu stiu daca urmare a acestei discutii Platon n-a venit acasa in seara respectiva si nici a doua zi dimineata nu l-am gasit sforaind in cos. Cert e ca am pornit-o la goana prin cartier, cautand disperata un motan alb cu pete negre. Eram chinuita de regrete si sentimente de vinovatie, ma gandeam ca poate il vad latit de vreo masina sau muscat de un dulau, si ca de fapt e vina mea ca nu mai vine in balcon... Eh, l-am vazut in iarba, jucandu-se cu razele soarelui, l-am insfacat in brate si va imaginati ca de atunci a devenit un motan cu stapan, viata responsabila...

Oricum, cu Platon al meu adoptat, tot nu s-au terminat pisicile. Mai stiu doi pisoi (nu la fel de insistenti ca Platon) care vor sa ne adopte. Si noi nu mai vrem, da' le-am zis ca ii tinem pana le gasim stapani responsabili. :) Asa ca poti face o incercare acum, sa adopti o pisica.

Comentarii