Citesc multe texte, articole, bloguri si am remarcat ca sunt multi oameni care scriu mai bine cand sunt fericiti si altii care, dimpotriva, devin mai expresivi atunci cand nu fericirea e cea care le da tarcoale. Eu cred ca ma numar printre cei care populeaza ultima categorie. Cand ma enerveaza, nu-mi place, nu-mi convine sau nu mi-e bine, ma pricep al naibii sa dau din picior si sa azvarl cuvinte multe, grabite, dar bine asezate. Dimpotriva, cand ma aflu intr-o perioada fericita parca paralizez, ma ghemuiesc intr-un colt, trag peste mine patura asta calda si inmiresmata si nu mai am nevoie nici sa respir, stau infofolita in ea si nu mai gasesc in mine nici o umbra de talent. De cate ori sunt fericita ma simt ca-n povestea micii sirene, doar ca eu nu renunt, ci sunt brusc pur si simplu parasita de puterea de a scrie ceva cat de cat inteligibil. Asa stau acum sub patura si am tras langa mine si cel mai nou album Snow Patrol, un grup care a avut tupeul sa scoata piesa care m-a facut pe mine sa plang cel mai des si fara motiv (daca nu socotim drept motive cadrele sentimentale care compun videoclipul) de cand ma stiu: "Chasing Cars".

Acest "A Hundred Million Suns" mi-a placut atat de mult de la prima si intreaga lui ascultare, incat o saptamana n-am facut altceva decat sa-l plimb prin toate player-ele din imediata mea apropiere si sa-l ascult incontinuu, pana cand m-a imbibat melodicitatea lui luminoasa. M-am cufundat in sentimentul acela de liniste nesfarsita pe care mi l-a transferat a doua parte din "The Lightning Strikes", "The Sunlight Through The Flags" - prima aroma pe care am reusit s-o detasez, s-o disting pe album. "Worry not everything is sound/This is the safest place youíve found/The only noise beating is ours/Lacing our tea from honey jars", o imagine splendida, dublata de o muzica dulce, venita parca de undeva de foarte departe. Tot de parca e gata sa sparga gheturile suna si "The Planets Bend Between Us", care dezvaluie, intr-o maniera foarte calma si linistita, o hotarare care depaseste fragilele limitari geografice: "I will race you to the waterside/ And from the edge of Ireland shout out loud/ So they could hear it in America/ Itís all for you". Calatoria titlurilor prin sistemul (atat de) solar al sentimentelor continua si ofera al treilea tip de flavour de pe album, pe care l-am descoperit in "If Thereís A Rocket Tie Me To It". Angajat, puternic, ritmat, senzual si propunand un exercitiu de perceptie foarte detaliat in text: "Two weeks later like a surplus reprieve/ I found a hair the length of yours on my sleeve". Banalitatea sentimentelor dintr-o relatie care functioneaza devine si ea fermecatoare, cand e adusa in discutie asa ca-n "Lifeboats": "Kiss me, kiss me, life is way too short to scream and shout"... Ar mai fi multe arome si nuante de descris si de gustat, dar mi se termina patura de aici si n-apuc sa mai scriu si despre strigatul bland al sirenei, asa cum l-am auzit, clar, din textele acestui Lightbody poet: "Send your lifeboats out for me...". Poate ma aude.

Comentarii