Sunt impreuna de-o viata. Si oricat de greu le-ar fi, n-au curajul sa dezerteze din camera gri in care fiecare zi e la fel ca fiecare zi. Imbatranesc si se plictisesc. De sforaitul pe care-l cunosc atat de bine, de banalitatea pe care-o desira ca pe-un ghem cu intamplari aplatizate de-atata trait in bucla.
Mestesugul vietii, montat de Felix Alexa la Teatrul Bulandra, e spectacolul pe-trecerii timpului in doi. Un timp care se-aude din ce in ce mai tare in corpul nestapanit al lui Iona. Un timp ridat, care-o bantuie pe Leviva, pentru ca s-a lasat prea repede pe fata ei. Razvan Vasilescu creeaza un personaj in care furia si neputinta devin axe principale de actiune, punctate cu rigurozitatea unui cronometru care-si dozeaza la secunda timing-ul reactiv.
Dana Dogaru face sa pulseze intr-un trup care se simte batran doar pe dinafara aschii de seductie si tentatia de a-l recuceri pe cel care se indeparteaza incet, incet de ea.
In camera apare un al treilea personaj, vecinul (Dan Astilean mizeaza pe naivitatea copilareasca si pe luciditatea cinica a personajului) care vrea un atinevralgic. In stilul specific dramaturgului israelian Hanoch Levin, care combina cotidianul frust cu absurdul, vecinul provoaca o ruptura in singuratatea celor doi, provocandu-i sa se priveasca mai atent, dupa care dispare ca si cum n-ar fi existat.
Decorul creat de Nina Brumusila, cu un singur element de intimitate in centru - patul - este extrem de sugestiv in uniformitatea lui apasatoare.
Felix Alexa creeza din detalii casnice subtile, cu un rol de potentare dramatica a frecusurilor din cuplu, un spatiu de intimitate vulnerabil, stors de vlaga si, in acelasi timp, avid sa-si duca pana la capat existenta. Regizorul construieste impreuna cu actorii momente concentrate de tensiune relationala, de revolta si de acalmie.
A imbatrani impreuna ramane cel mai dificil exercitiu de solidaritate existentiala. Unora le iese.

Comentarii