Dan C. Mihailescu la Athos, efervescentul critic si istoric literar luptandu-se cu rigorile de pe Muntele Sfant, o plecare de frunte a unui om care-si doreste arzator sa devina umil, dar care ramane, fiindca nu vrea sa fie fals, in picioare, in mijlocul celor care ingenuncheau in jurul sau, o calatorie initiatica a unui om care se stie inca atat de nepregatit pentruea, nedumerit in fata credintei la usa careia bate de multe ori ca un tanar furios, gata sa o ia la bani marunti. Dan C. Mihailescu la Athos pare sa fie „o nepotrivire strigatoare la cer”. Iata un fragment concludent: „Pana la 58 de ani, eu am intrat in biserica la vreo cinci, sase nunti si tot atatea botezuri (de doua ori ca nas). In total, cel mult 15 ore de slujba religioasa. Or, acum, aveam sa stau in fata altarului (mai mult in picioare, slujbele fiind, majoritatea, oficiate in greceste!) cam 40 de ceasuri in zece zile!” Si totusi, „muncit de draci, lucrat de ingeri”, Dan C. Mihailescu pare sa iasa din aceasta experienta altoit pe un trunchi nou, imblanzit de o lumina in care s-a lasat privit cu asprime. „Necredinta doritoare de har”, despre care vorbeste cu atata sinceritate Dan C. Mihailescu, face din aceasta carte o marturie emotionanta, unica in felul ei, scrisa in stilul inconfundabil al autorului, o marturie a unui om care se considera insubordonabil, care nu accepta „zabala” credintei, dar in care, tainic, se da o lupta, fiindca autorul, dincolo de pornirile sale vanitoase, rebele, aude o chemare spre supunere, spre ceea ce transcende natura egoista a omului.

Dan C. Mihailescu, Oare chiar m-am intors de la Athos? (Editura Humanitas, 2011).

Comentarii