Asteptam piese geniale. Inca suntem in stadiul in care credem ca, fara sa facem nimic, o sa primim texte perfecte si ne surprinde ca nu se intimpla asta.

Nici un teatru din Romania nu-si asuma consecvent proiecte de laborator legate de dramaturgia contemporana. Asta ar insemna atragerea unor dramaturgi care sa faca o cercetare pe anumite teme, sa aiba o perioada de documentare si apoi sa scrie o piesa pentru cativa dintre actorii dispusi sa intre intr-un proiect cu date mobile.

A produce din cand in cand cate o piesa romaneasca nu inseamna a initia un program coerent care sa identifice posibili dramaturgi si sa-i integreze intr-un circuit motivant.

Intr-un sistem teatral in care dezbaterile despre dramaturgia romaneasca se transforma in lungi disutii care deplang cat de slab si de vulgar se scrie, cu o pudibonderie periculoasa pentru dinamica unui fenomen viu, totul decurge dupa logica inertiei extinse.

Semnificatia si functia dramaturgului contemporan au nevoie de o platformă de repezentare. In absenta acestei repezentari care sa legitimeze valoarea unui demers dramaturgic in aceeasi masura in care este legitimat, in general, un demers regizoral, vom prelungi abordarea dramatugiei ca pe un esec, ca pe copilul nereusit al marii familii implinite.

Dramaturgul roman contemporan nu poate naste, peste noapte, texte valoroase scenic daca nu exista un climat in care investitia in programul lui de cercetare si scriitura sa se faca in mod consecvent. Daca nu exista o sustinere clara a demersurilor lui, care sa nu se reduca la spectacole-lectura facute de ochii lumii. Si cu cat directorii de teatre vor astepta in birouri texte geniale, cu atat vor fi mai surprinsi ca ele nu apar.

Solutia: proiecte care sa se bazeze pe o nevoie autentica de text contemporan romanesc.

Comentarii