Monoloagele vecinului este o mostra de teatru de urmarire. Laurentiu Banescu si-a filat personajele si le-a pigmentat cu ingrediente pitoresti. A scris un text despre vecinii nostri, despre oameni cu care ne intâlnim zilnic si pe care, de cele mai multe ori, ii ignoram. Despre insi banali care devin, prin decojirea banalitatii lor, personaje cu miez. Ochiul de observator fin al lui Banescu, optiunea pentru situatia in care sunt prinsi acesti indivizi, si nu pentru cazuistica psihologica, ne face sa traim, timp de aproape o ora, usa-n usa cu ei. Laurentiu Banescu deschide mai multe usi. Spectatorii intra in lumile unor vecini simpatici, tipicari, revolutionari, contestatari ai globalismului, dusi cu pluta, adepti ai relaxarii colective, violatori. Pe multi dintre ei ii cunoastem si noi. Banescu a stiut sa le dea un glas personal, o identitate recognoscibila si sa scrie prin ei istoria cotidianului din proximitatea noastra. Fiecare dintre ei are anumite marci care il individualizeaza – tonalitatea glasului, un cuvânt care, prin repetitie devine amprenta lexicala, un dezacord gramatical, o injuratura. Sunt marci care diferentiaza personajele intre ele, accentuându-le, in acelasi timp, cea mai pregnanta calitate discursiva care ii uneste – oralitatea. Felul in care vorbesc aceste personaje este felul in care actioneaza.
Monoloagele vecinului este conceput extrem de simplu, ceea ce si da valoarea confesiunii vecinilor. Obiectul de recuzita care devine liantul monoloagelor este o lampa, pozitionata diferit in functie de identitatea si povestea personajelor.
Si pentru ca vecinii si discursurile lor se schimba, unul dintre monoloagele din spectacol a fost adaptat inteligent de catre Laurentiu Banescu la dinamica Pietei Universitatii. Copiii incep revolutia. Daca-i lasa parintii.
Spectacolul se joaca in mai multe spatii independente. Urmariti-l pentru ca merita.
 

Comentarii