Imi place cand am ocazia sa vad ce e in capul (muzical) unui membru dintr-un grup de rock. Sunt convinsa ca in existenta colectiva din grupul cu mai multe capete (muzicale) fiecare are tresariri si idei care din varii motive nu-si gasesc locul in creatiile comune.

Din puterea cu care cineva crede in ideile proprii poate rezulta un proiect solo, lucru care se intampla, insa, foarte rar in Romania.

Albumul lui Oigan (de la Kumm) este un astfel de exemplu, bun si rar. Ascultandu-l, am avut de luptat totusi cu propriile-mi deprinderi de ascultator al grupului din care face parte, cu atat mai mult cu cat este unul din preferatele mele.

Distanta pe care Oigan o pune intre el si el la Kumm este pe alocuri atat de mare, incat proiectul sau solo e suparator ("Mmm, nu prea-mi place", am facut la prima ascultare uimita) in prima faza, cand pur si simplu am simtit ca pierd legatura identitara cu grupul.

"Asa si trebuie si, uite, piesa 12 imi place foarte mult", am gandit la a doua ascultare a albumului.

Apoi mi-a placut grozav piesa cu Marius de la The Moods, pe urma m-am entuziasmat in fata lui "Mirror’s Crumb"…

La al nu stiu catelea play mi se parea ca n-am prins toate nuantele si va trebui, desigur, sa mai ascult din nou acest album conceput de fantezia lui Oigan, cu atingerile lui de retro si brit, cu atmosfera lui generala de nostalgie europeana si cu sound-ul lui foarte de acum.

Toti cei care iubesc aripa muzicala creata de muzicienii clujeni vor gasi in "Sex With Onions" ceva de iubit.

Comentarii