Publicul n-a fost atat de surprins sau dezamagit pe cat ma asteptam, la concertul Sting. Sala a ascultat cu rabdare piesele inedite de pe "Song From The Labyrinth". Ucenic studios al lui John Dowland, Sting vrea sa recupereze o parte din istoria muzicii engleze, dar si tenta clasica absenta, crede el, din cea de azi. Cred ca aceasta muzica, a carei frazare face ca pauzele de respiratie sa fie rare sau "prost" plasate pentru un artist al lumii moderne, a reprezentat o provocare pentru Sting. Sub indrumarea lui Edin Karamazov, solistul incearca ceva si la lauta, dar e inca departe de mentalitatea acestui instrument, de asemenea apartinand acelei lumi apuse.

Partea proasta e ca nu s-a oprit la muzica elizabetana. Conceptul necomercial l-a obligat probabil sa adauge si cateva evergreen-uri din istoria muzicala personala. Lauta si-a sacrificat sunetul suav si lunatic in favoarea unei zdranganeli chinuite, impusa de cerintele mai moderne ale ritmului lui "Roxanne" si "Message In A Bottle". Desi n-au avut nici o legatura stilistica si au distrus atmosfera creata de barocul primei parti, piesele pentru care l-au asteptat pe Sting au fost intampinate de romani cu explozii barbare de entuziasm, umbrind chiar bucuria cu care artistii au vrut sa prezinte Anglia secolului XVI unei Europe crizate de secolul XXI. Exista, deci, si situatii in care, chiar daca simti nevoia sa evadezi un pic, e mai bine sa n-o faci.

Comentarii