Radu Mihaileanu reia in "Concertul" o tema aproape lui, pe marginea careia a crosetat si in filmele anterioare ("Train de vie" si "Va, vie et deviens!") - exilul ca moment decisiv al devenirii. Pentru ca tema sa sa capete greutate, regizorul-scenarist o pregateste si o livreaza ca pe un moment de varf (in scena-cheie din final, pe care se sprijina tot filmul) si pentru ca aceasta sa iasa asa cum isi doreste, pune in scena o intreaga artilerie dramaturgica si cinematografica.  Cu alte cuvinte, gaseste un pretext juicy si o ia la vale cu gratie. Un fost dirijor la Balsoi, retrogradat om de serviciu in acelasi teatru de Brejnev, gaseste in biroul directorului o invitatie de turneu la Paris pe care se decide sa o onoreze impreuna cu membrii evrei ai orchestrei pe care o conducea cu 30 de ani in urma, muzicieni concediati atunci din motive antisemite, acum ajunsi muncitori. Ceea ce porneste ca o farsa sociala cu premise de succes (conditiile puse la Paris de orchestra improvizata, drumul pe jos spre aeroport pentru ca autobuzele tocmite din Rusia dau teapa) continua ca o partitura grosolana lipsita masura (vizele false puse de tigani la aeroport sub ochii politistilor; comportamentul salbatic al muzicienilor rusi care innebunesc instant cand vad Euro sau vand telefoane mobile chinezesti la Paris). In final, totul se sfarseste ca o comedie larmoaianta care se slujeste de situatii artificiale, psihologii superficiale si de un bogat ambalaj sentimental ca sa livreze "surpriza". Un concert de Ceaikovski frumos filmat, dar cam atat. 

Comentarii