Noile mitologii
Publicat de Ciprian Macesaru in categoria Citeste-ma

Se poate constata cu usurinta care sunt obsesiile societatii contemporane, care sunt permanentele din viata oamenilor, din optiunile lor, care sunt lucrurile de care oamenii se lovesc mereu, intentionat sau neintentionat, cu incapatanare sau din necesitate. In Noile mitologii (Editura Art, 2009, colectia Dulapul indragostit, traducere de Mona Tepeneag), lucrarea coordonata de Jérôme Garcin, scriitor si om de televiziune, cincizeci si sapte de romancieri, filosofi, sociologi, istorici, economisti, psihanalisti (printre care Pascal Bruckner, Gilles Lipovetsky, Bernard Pivot, Georges Vigarello, Catherine Millet, Philippe Sollers, Frédéric Beigbeder, David Le Breton) analizeaza o parte dintre aceste „obsesii”. Daca unele dintre "noile mitologii" tin strict de spatiul francez, altele sunt identificabile si-n spatiul romanesc: GPS ("Datorita GPS-ului, stim in ce loc ne aflam, dar nu stim numai noi"); companiile low cost; noua Eva (adica "stoarfa", "fufa", "taratura", "pitipoanca"; "Nu le iertam - pe stoarfe, n.m. – ca ne atrag atat de usor, si totusi nu ne putem lua ochii de la trupul lor atat de expus"); iPod-ul ("utilizatorul iPod-ului e ca intr-o bula", "intr-o postura de autist"); telefonul mobil ("Datorita lui, ideea de urgenta ia nastere sub ochii intregii lumi"); SMS (in SMS-uri intalnim "o gandire care nu merge prea departe, care prefera un <<T ibesc>> decat <<Marchiza, mor de dor dupa ochii tai frumosi>>"), masina 4x4 ("Orice sofer capabil sa conduca acest gen de vehicul primeste un fel de proteza de identitate si se simte, in sfarsit, el insusi"); Wireless; Google ("Dumnezeu nu raspunde niciodata; Google raspunde cat ai zice peste”); blog (pe blog „ai la dispozitie concediul unor oameni de care habar n-ai, un program politic sau tot felul de emotii interzise, cartile citate intr-o emisiune tv la care te-ai uitat cu gandul aiurea sau sentimentele unei femei complet necunoscute”); fotbalul, sportul-rege etc.
Promo
Fara comentarii
Alte articole de Ciprian Macesaru
Cinematograful gol
· Citeste in continuare
Ati citit Haia Sanis?
· Citeste in continuare
Si un' te sui cu asta?
· Citeste in continuare
Contorsionista
· Citeste in continuare
Curat murdar
· Citeste in continuare



