Din ce in ce mai multe animale sunt abandonate de stapani, atunci cand acestia simt ca nu mai fac fata batranetzii si bolilor animalelor. Desi stiu ca se intampla, desi vad si oameni batrani aruncati in strada, nu pot sa nu ma cutremur de fiecare data, sa imi doresc ca acela care arunca suflete in strada sa treaca prin asta la randul lui...

Pe Marta o cunoastem abia de vreo trei zile: este o femela de pointer, are mai mult de 12 ani, ceea ce inseamna cam peste 77 de ani in varsta oamenilor (un calcul facut dupa greutate si varsta). A fost abandonata in fata unui bloc, unde a stat trei zile pe o bucata de carton, acoperita cu paturi si geci, pana cand vecinii au apelat la noi. Nu cred ca a fost pierduta, desi ar fi bine, pentru ca in acest caz i-am gasi stapanul. Este supraponderala, merge foarte greu din cauza problemelor de articulatie si mai are si o tumora care va fi operata. In momentul de fata este cazata la noi in bucatarie (ferita de ceilalti caini) si isi duce batranetile pe o perna galbena.

Nu stim ce se va intampla cu ea. E batrana, nu ii cunoastem obiceiurile, nu ne poate povesti prea multe, nu stim ce ii place sa manance, insa incercam sa ne intelegem si sa ne ghicim reciproc.

Putem doar sa ii intelegem nedumerirea: nu stie cine suntem, ce vrem de la ea, daca ii facem bine sau rau... si de ce nu poate avea inapoi viata ei normala, cu stapanii pe care ii cunoaste si iubeste, in casa in care isi stie rostul, castroanele colorate, perimetrul zilnic de plimbare. E bulversata si confuza, pentru ca nu intelege ce i se intampla. Ne purtam frumos, o tratam cu grija, o alintam cu mancaruri bune, o invelim sa nu ii fie frig; probabil ca se va convinge ca nu ii vrem raul, dar nu vom acoperi niciodata golul abandonului.

Ma uit la ea cu respectul pe care il dau unei batrane de 77 de ani, ma gandesc la bunicii mei care s-au stins in casa parinteasca si imi este mila si groaza de soarta pe care o are. Abandonul unui caine batran este cel mai mare rau care i se poate face: nu este invatat in strada, nu poate supravietui acolo si trece prin traume care ii pot grabi sfarsitul.

Nu cred ca are vreo sansa sa fie adoptata, cine adopta o bunica? Poate doar daca cineva o va lua din mila, pentru a-i oferi putin spatiu, multa liniste si caldura in ultima parte a vietii, pentru a compensa cumva raul care i s-a facut. Dupa toti anii de "animal rescue", cazurile cainilor batrani abandonati sunt cele mai triste. Pentru ca, oricat ai incerca, nu poti sterge tradarea.

Puteti sa imi scrieti daca cumva o cunoasteti pe Marta, daca vreti sa aflati noutati despre ea sau daca doriti sa o ajutati.

Comentarii