Prietenul meu, Marius Chivu, impreuna cu inca doua fete inimoase (sper sa fi inteles bine numarul, ca de gender nu ma indoiesc, nu stiu companie mai potrivita pentru Chivu) s-a hotarat sa faca pe 9 mai, ora 21.00, la clubul Session, un concert cu o cosmopolita trupa indie, pe numele sau Brazzaville.

Si zice Chivu "ia asculta si tu, fata, si vezi daca-ti plac". Eu, care atat de bine ma inteleg cu el in gusturi muzicale, incat nu ascult niciodata piesele zapacite pe care mi le trimite, iar el rade de mine si Coverdale-ul meu intruna, am zis "Da,da" si n-am ascultat albumul pana azi, (luni) cand mi se apropia termenul de trimis articolul si am intrat, ca de obicei, in panica. Ramasese ca daca-mi place trupa sa scriu si eu un mizilic, ca trecu omul revista in lista cu promisiuni media pentru sponsori (aia de care n-a facut rost, asa ca luati-va bilet de 40 de lei de la bilet.ro sau alte institutii).

Asadar, acum pe seara m-am inspaimantat. Daca nu-mi place Brazzaville, pe care nu tin minte sa-i mai fi ascultat, pana la acest "21st Century Girl", ce ma fac?

Si, oftand, ma pun pe ascultat albumul, cel mai recent din 6. Dupa o piesa, ( omonima titlului LP-lui) i-am scris lui Marius ca-mi plac. Dupa a doua ( "Aging Queens") l-am intrebat de unde iau bilet. Dupa a treia ("Anabel") ma gandeam deja cum o sa-mi conving amicii sa mergem la concert. Abia la a patra mi-am revenit din ambitiile de prozelitism si m-am decis sa ascult pur si simplu aceasta trupa cu o muzica atat de aerisita, placuta, aproape minimala. Vocea americanului David Brown, linistitoare si adanca, imi pare o mostenitoare inzestrata a glasului maestrului Cohen. In spatele ei isi fac loc incet tot felul de armonii picurate, din clapa, acordeon, pian sau saxofon. De-a lungul celor cateva ore de auditie, acest oras muzical a capatat contururi si culoare, sunete si arome de negasit, toate la un loc, intr-un oras real.

M-a ajutat si site-ul, pe care am vrut sa-l consult in incercarea patetica de a-mi face o documentare decenta. In loc de date si nume, acolo am gasit numai povesti care au construit "orasul". Astfel, "Brazzaville is dedicated to the naive idea that the world is a beautiful place filled with wonder. We believe that there is another reality, just below the surface of our waking world, in which all is well".

M-au topit si povestirile lui David Brown despre turneul sau din Rusia (una din piesele albumului, "The Clouds In Camarillo", face furori in Est) si am ras cu lacrimi la raspunsul pe care l-a dat unui jurnalist turc, care l-a intrebat cum s-a simtit sa lucreze cu grei ca Macy Gray, Tom Waits si Leonard Cohen: " N-am lucrat nciodata cu Macy Gray. Am dat mana cu ea odata, la Londra, si m-a umplut de 7-Up. Cum mi-e teama de chestiile lipicioase, nu pot spune c-am avut o senzatie prea placuta. Nici cu Tom Waits sau Leonard Cohen n-am lucrat, dar si cu ei am dat mana. Mana lui Waits e ca a unui muncitor, iar a lui Cohen e moale, ca a unui aristocrat". Ha!

Comentarii