Teatrul Sport ar trebui sa nu lipseasca din nici o institutie de artele spectacolului si din nici o scoala de profil. Este un gen de teatru vital pentru orice actor, indiferent cat de experimentat a ajuns. Teatrul Sport mizeaza pe tehnici si modele variate de improvizatie, pe spontaneitate în reactie, pe capacitatea de a crea instant, pe o tema data si într-un context stabilit, continuturi dramaturgice si performative usor decodabile si capabile sa activeze implicarea spectatorilor. Pentru public, teatrul sport este o forma autentica de complicitate ludica într-un regim de spectacol în care libertatea de interrelationare este maxima. Campionatul de improvizatie - creat, în prezent, în mai multe teatre din Romania (Teatrul Metropolis, Teatrul National din Targu-Mures) are la baza structura teatrului sport, conceput de catre Keith Johnstone, autoritate recunoscuta în domeniul improvizatiei. Johnstone a inventat formate de improvizatie celebre, printre care "Gorilla Theatre", "Micetro", "Maestro" si "Life Game", dezvoltand în cartile sale concepte care au influentat actori, regizori si teoreticieni importanti.

Cei care au implementat teatrul sport în Romania, definindu-i rolul de formator al unei practici cu impact imediat în comunitatea participativa a spectatorilor au fost Vlad Massaci si Mihaela Sarbu. Publicul devine creator de scenarii si, la randul lui, improvizator. Doua echipe, conduse de un coordonator de joc, primesc de la public roluri, replici, intentii si se bat pe puncte.

Teatrul Sport este mai mult decat un stil de joc. Este o scoala care ar avea nevoie, în Romania, de locuri în care sa poata fi transformata într-un context de lucru de durata, din care ar avea de castigat atat actorii, cat si publicul, obisnuit, la noi, sa aplaude în turma chiar daca s-a plictisit de moarte.

Comentarii