De cand ma stiu mi-au placut animalele, chiar daca nu am crescut cu vreunul in casa din cauza vestitelor discutii cu parintii (animalele nu cresc in apartament!). Cam doi ani am ascuns hamsteri in camera (pana a dat tata cu ochii de un soricel scapat, plimbandu-se prin sufragerie?!), am incercat si cu catei, dar cum deveneau prea zgomotosi, erau descoperiti rapid. In clasa a XI-a am simtit ca fac cel mai mare pas din viata mea, cand mama mi-a promis ca imi va lua un caine la absolvirea facultatii!

S-a intamplat mai repede, caci m-am mutat in Bucuresti si am avut "mana libera", sa zic asa. Prietenii mi-au acceptat "nebunia", sperand doar ca imi va veni candva mintea la cap... Am inceput sa fac voluntariat prin adaposturi, nestiind daca voi obosi, daca era doar un hobby trecator.

Au trecut ani si lucrurile nu s-au schimbat... Dimpotriva, as spune.

Prin 2004 am cunoscut cativa oameni extraordinari, cu aceleasi preocupari; am inceput sa facem multe impreuna, iar lucrul cu animalele a devenit un al doilea job. Am trecut prin nopti in care in loc de somn preferam sa batem tara in lung si in lat, oriunde un animal ranit avea nevoie de ajutor, intorcandu-ne dimineata la job cu ochi mici si prietenosi de atata nesomn, dar cu multumirea ca am mai rezolvat ceva. Nu m-as fi gandit niciodata ca asa voi vizita eu frumoasa Romanie!

Sau nopti mai calme, in care doar concepeam pliante si anunturi cu animale spre adoptie si weekenduri in care stateam ore in sir la cate o gura de canal, unde mai gaseam cate un caine blocat si in pericol de inec. O perioada dificila, in care nu prea am stiut de somn, dar in care am reusit sa salvam zeci de animale, caini si pisici.

Actiunile au luat amploare, telefoanele au inceput sa sune si sute de oameni solicitau ajutor, fie chiar si cate un sfat. O situatie incredibila, in fond si noi eram simpli iubitori de animale, care incercam sa ajutam unde si cand puteam.

Si atunci am inteles ca am devenit o echipa buna si ca nu mai facem demult lucrurile in joaca. Am stiut ca daca e sa ne implicam, trebuia sa fie la un alt nivel. Asa a aparut ideea infiintarii unui ONG, cel in cadrul caruia ne desfasuram acum activitatea (aka GIA – Group Initiative for Animals).

A fost nevoie de acest pas pentru ca e important sa salvezi un animal, insa trebuie sa te gandesti ce poti face cu adevarat pentru miile de animale in nevoie? Un prim pas ar fi sa incepem sa povestim tuturor despre animalele Romaniei, cu bune si cu rele. Iata de ce scriu acest articol si ce voi povesti cu voi in saptamanile urmatoare.

Comentarii