Groparii din Hamlet infuleca la greu. Ei sint cronica mortilor cotidiene, firul rosu, parantezele rotunde care deschid si inchid spectacolul Hamlet (regia Laszlo Bocsardi, Teatrul Metropolis). Groparii devin cea mai vie prezenta din montarea mortii, pentru ca Bocsardi plaseaza sub semnul lor intregul spectacol, cu momente excelent gindite si momente care ramin la nivelul de simpla ilustrare a textului. Groparii sint unicii supravietuitori ai unei lumi care, incet, incet, intra sub capac ca si cum n-ar fi existat niciodata. Ca si cum n-ar fi decit o poveste pe ecranul unui computer intrat in stare de veghe. in Hamlet, timpul traieste in captuseala mortii, care transforma fragilitatea, obsesia si indecizia in pulbere. Un gropar (Coca Bloos, cinica si ludica, demonstreaza cum, din citeva replici, poate fi construit un personaj-reflector pentru intregul spectacol) se piaptana. Celalalt cinta. S-a intimplat ceva? A murit cineva? Mai conteaza cine?

Gesturile banal vitale ramin. Eroii au murit demult. Povestea e a lor, a groparilor, a celor care sint actori ai trecerii in moarte. Nu intimplator, in rolul actorilor pusi de Hamlet sa joace ucigatoarea Capcana de soareci, regizorul ii distribuie pe cei care-i joaca pe gropari. Aceiasi performeri leaga "piciorul in groapa" de "piciorul pe groapa". Teatrul e secunda-pe-sfirsite, infulecata si digerata de cei care il fac si de cei care-l privesc. Restul e tacerea finalurilor.

P.S. Fiti atenti la gropari! Nu mincati in timpul spectacolului! Groparii sint pofticiosi.

Comentarii