Cea de-a doua trupa din cadrul concertului vedeta (pentru mine) din 8 iulie de la Romexpo, este trupa britanica Def Leppard, care a lansat, ca si Whitesnake, un nou album in 2008.

Comparativ vorbind, la "Songs From The Sparkle Lounge" nu se simte tensiunea care l-a manat in lupta, dupa 11 ani de tacere discografica, pe front man-ul Whitesnake. Def Leppard a avut, spre deosebire de co-headlinerul lor de la Bucuresti, o activitate discografica constanta, chiar daca presarata cu best of-uri si definitive collection-uri. Astfel, cred ca incrancenarea rock de pe discul pasionat al lui Coverdale va face un mix bun cu relaxarea pieselor slagaroase, usor fredonabile si datatoare de pofte de cocktail cu umbreluta ale celor de la Def Lepp. "Songs…" e ordonat smecher, facandu-te sa-l placi la nebunie pana putin peste prima jumatate, pentru ca mai apoi sa gasesti acceptabile piesele din a doua parte, cand ele de fapt sunt slabute de-a binelea. Pe "Go"," Nine Lives" si "C'mon C'mon" trupa lui Joe Elliott joaca tare, avand un sound nemaipomenit pe chitare si o reteta melodica seducatoare, putin a la Aerosmith. "Love" este balada care nu putea sa lipseasca de pe discul unor rockeri care au facut cariera cu "Love Bites". Eu vad in ea si o usoara reverenta facuta unei trupe pe care n-avem cum s-o mai vedem in concert cu line up-ul original, Queen. Urmeaza alte 6 piese din care rasar pe alocuri idei de compozitie, fie nedezvoltate, ("Cruise Control"- are un cot de fraza muzicala absolut splendida, dar cam atat) fie nefinalizate ("Only The Good Die Young" - cand faci un refren atat de puternic, poti sa nu te mai ocupi de strofa). Daca ar fi dupa mine, cuvintele de "google it" cu care ar trebui sa gasiti albumul "Songs From The SparkleLounge" ar fi: mare, cai putere, gagici tari, buna dispozitie, vara, cocktail, hot, liceu, single, vant si, evident, sex.

Spre bucuria mea extrema, a mai lansat si Fish un album. Unul care nu face exceptie de la lungul sir de esoterisme si bizarerii muzicale la care ne-a supus atat cu Marillion, cat si solo. "13th Star" aduce cu sine o conceptie pe alocuri prolixa, si de aceea la fel de provocatoare ca intotdeauna. Senzatia pe care mi-a lasat-o albumul este ca autorul sau rataceste printre planete. De altfel, si titlul discului face referire la acea a treisprezecea zodie, guvernata de o noua stea. Foarte dual, discul se zbate intre sentimente pamantene ("Miles De Besos" sau "Arc Of The Curve") si evadari alien(ate), ca in "Where In The World", " Dark Star" - favoritele mele - sau piesa titlu. Un album absolut necomercial, care nu-si gaseste probabil nici locul, nici single-ul potrivit in vreun efem, in afara de cele ultraspecializate si online. Noroc ca Fish nu creeaza in Romania, ca n-as mai fi auzit demult de el.

As vrea ca astrologie, secret, umbra, epopee, extravaganta, bizar, esoterism, conceptual, spiritualizat si necunoscut sa fie, toate, cuvinte care sa va conduca la "13th Star", din google.

Comentarii