Gata, plec la mare, mi-am zis miercuri, cu o zi inaintea vesnicului 1 Mai. M-a facut sa ma hotarasc o greseala, pe care probabil am facut-o intentionat, aceea de a pune Vama Veche - "Vino sa dansam sub apa". M-am gandit ce influenta poate avea cateodata muzica, o trupa sau macar o piesa asupra deciziilor cuiva. Da' nu m-am gandit prea mult, pentru ca am redevenit superficiala si am plecat la mare. Chiar daca stiam ca e frig, de la antemergatorii mei. Chiar daca rudele apropiate, binevoitoare, mi-au zis ca ploua cu clabuci exact in zilele urmatoare. "Iau doi blugi cu mine si-ti zambesc" asa, ca metafora, pentru ca n-am avut decat una, de zambit n-am avut cui, iar albumul din masina era altul, "Fericire in rate". Pe drum, pe o autostrada moderat de aglomerata, am ascultat noul album pe care Berti Barbera l-a inregistrat cu Nicu Patoi, care mi s-a parut tare frumos. Multe piese senzationale, tratate cu liniste, bunacuviinta si niste coarde. Preferatele repetate au fost " A Perfect Day" si " Wish YouWere Here".Ele m-au ajutat sa conduc calm. Cand am intrat pe drumul vechi care se face din Medgidia, am inlocuit cu discul Vama Veche, ca sa nu uit unde-am plecat. Inca o data mi-a parut rau dupa trupa asta, dupa ce-mi transmitea ea, o stare de libertate si senzatia ca se poate trai frumos atat de usor. "Fericire" s-a potrivit bine cu campul galben de rapita, peste care apunea un soare bland.

Seara, o escala amuzanta in Vama Veche, locul. Mi-a luat mai mult decat am strabatut autostrada sa intru si sa ies din ea. Era populata de mii de rockeri dedicati, care vibrau la unison pe "It's My Life", a lui Bon Jovi. De gustibus.

Acasa, in 2 Mai, m-am intalnit dupa cam mult timp cu prieteni vechi. Sunt neschimbati, chiar daca le-a mai aparut cate un rid, cate un fir de par alb sau cate un pui. S-a comis o auditie direct din masina, cu Luna Amara si Parazitii. Atitudine! Dimineata, cu ochii scosi, o alta amica ne povestea ca n-a putut dormi din cauza " ghertoilor care au ascultat Parazitii". Zambete complice, nu mai e cu noi... Intr-una din pauzele de tequila am citit un articol in care o doamna care are vreo 2 carti scria despre Londra. Citez aproximativ: "Eu si printesa Diana ce mai folosim mertane negre conduse de arabi". Am oscilat o clipa in a cosidera ca e vorba de umor negru sau de o enormitate. M-am decis petru ultima. Din masina de ieri se aude Vita de Vie. Cineva cere piesa 4. Glume si stropi de ploaie rece sar de pretutindeni. Aflu ca un dj de radio aflat la inceput a citit trupa Gandul Matei, "din lipsa de diacritice in playlist", s-a scuzat. Acum a devenit un dj bun. Putin trista devin eu. Vreau demult sa lucrez la radio, dar n-am reusit pana acum mai mult de cateva interventii. Poate dupa ce ma intorc la Bucuresti, ascultand pe drum Tom Petty. Brazzaville nu s-a putut, ca n-are masina mp3. Ne vedem la concert.

Comentarii