"Gran Torino" este un concert despre muzica frumoasa a motoarelor vechi.

Si, daca va place cum maraie printre dinti Clint Eastwood, si, daca va place ideea unui Grand Torino din 1972, si, in fine, daca vreti sa vedeti cum priveste "starul de cinema preferat al intregii lumi" spre rolurile sale din tinerete, presupunand ca va e cunoscuta figura lui rece si inaltatoare, va invit la cinema. In rolul lui Walt Kowalski, un veteran vaduv, mecanic atasat mai mult de uneltele din garaj decat de copiii lui si rasist neconvins, dar care nu mai are nimic de impartit cu lumea, Eastwood este desavarsit.

Si nu numai pentru ca ii vine manusa un personaj prin care frizeaza (cu placere, se vede) teme care i-au marcat cariera (razbunare, violenta, iertare, rasism), ci pentru ca instinctul lui extraordinar ii spune sa se puna in ghilimele cu zambetul pe buze.

Kowalski, bolnav incurabil si incomodat de toata lumea (de preotul comunitatii, de fiii lui superficiali, de vecinii asiatici) - drept pentru care injura, scuipa si mormaie morocanos, dar cu umor - scoate pusca, in traditia personajelor eastwoodiene, de cate ori are ocazia, ca sa faca dreptate in propria curte si in cartier.

Din vecinul care se purta taios cu pustiul asiatic care a incercat sa-i fure Gran Torino-ul, devine un model care da lectii despre cum sa te porti si sa vorbesti ca un barbat. Adica un curs de actorie despre ce facea Eastwood odinioara. Si, e cu atat mai emotionant cu cat niciodata nu a jucat mai constient de sine - asta inseamna un adio spus intr-un mare fel, pentru ca s-ar spune ca, odata cu Walt Kowalski, Clint Eastwood si-a semnat retragerea din actorie.

Cum ar spune chiar personajul despre care vorbim, a hell of an actor!

Comentarii