Radu Afrim, regizorul atasat de batranetea care respira prin toti porii faciali, de batranetea inocenta si duioasa, a facut din joi.mega Joy (regizat la Teatrul Odeon) spectacolul moacelor pofticioase. Batranii stau la masa si mananca cu ochii. Sorb din priviri ciorba, stapanesc cu degetele osoase piperul, viseaza la bomboane de matase si se-nghiontesc ghidus. Rodica Mandache, cu fata care pare o masca de ceara si-o floare la ureche, e cea mai candida batrana din istoria recenta a teatrului romanesc.

In prima parte din Venetia.Goldoni, regizorul ucrainian Andriy Zholdak creeaza un teatru al fetelor multiplicate. Intr-un spatiu inghetat, ultima suprafata acvatica a lumii, actorii se privesc in oglinzi, tavi, acvarii ca si cum si-ar cauta expresiile faciale pierdute. Timp de 30 de minute, fetele nasc fete intr-o amutire care-ti intra in oase. In Viata cu un idiot, acelasi Zholdak alege doua personaje-marci vizuale tari care iau in stapanire spatiul prin priviri. Ingerul si idiotul sunt inocentii exemplari ai caror ochi se intuneca brusc sau se lumineaza spontan. Ingerul se holbeaza la clapele pianului la care canta, in timp ce un suvoi de sange i se scurge pe barbie. Chipurile celor doi sunt de o serenitate tulburatoare. Idiotul se mira din ochii holbati.

In Minciuna, regizorul Pippo Delbono dezvolta un teatru al moacelor senin-pierdute. Surdomutul filiform, Bobo-cel-inocent, danseaza, mutandu-si usuratatea corpului de pe un picior pe altul. Se opreste, il ia de mana pe Pippo si privesc amandoi in gol. Gianlucca-cel-luminos, bolnav de sindromul Down, cu corpul gol si un sirag enorm de perle la gat, isi sprijina capul cand pe mana stanga, cand pe mana dreapta. Pare un copil mare, obosit si fericit. Doua trupuri fragile, doua chipuri care transgreseaza ordinea fetelor acestei lumi. 

Comentarii