De Feist am auzit prima oara exact in momentul in care a inceput sa cante in cd player-ul meu. M-a furat cu vocea ei atat de familiara si melancolica incat parea pentru inceput comuna. Mai precis spus facea parte dintr-un loc comun mai multor voci care sunt in stare sa transmita mult, desi fara a excela in registru. In vocea ei se intalnesc P.J Harvey cu Norah Jones si putintel cu Kate Bush, dar ele plus inca ceva fac o voce noua. Una care prefera notele inalte, pe care le scoate putin sugrumat sau putin voalat, dar care face cu o usurinta uimitoare trecerea la registrul grav. Ascultand-o, am avut senzatia ciudata ca e o voce cu o existenta aparte, separata chiar si de posesoarea ei.

Orchestrarea pieselor este minutioasa si delicata, iar sunetul obtinut de intalnirea vibrafonului cu pianul si al trompetei cu acordeonul este usor, evanescent si creeaza aceeasi atmosfera mica pe care un colt de geam aburit de catre un copil reuseste sa o dea unei camere severe.

Ca aproape toti artistii independenti, care doresc sa faca stiuta lumii substanta muzicii lor, si nu vreun single anume (care sa-i umple de succes si bani in timp scurt) Feist a pus pe acest al treilea album o gramada de piese, (13) foarte unitare si foarte diferite totodata. Le aduna, cum este si firesc, sound-ul, dar le diferentiaza tema si felul in care fiecare este tratata de aceasta voce cameleonica.

Preferatele mele? "The Park", care are o intoarcere de fraza muzicala gratioasa, ca evantaiul in dansul unei japoneze. "The Limit To Your Love" pentru versuri si dezamagire: "There's a limit to your love/ Like a waterfall in slow motion/ Like a map with no ocean,/ There's a limit to your love". "Sealion" si "Past In Present" pentru exuberanta si referintele din muzica anilor '50-'60 si "Intuition" pentru ca seamana mult cu ceea ce cred eu.

Comentarii