In noua sa carte, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu (Ed. Humanitas, 2009), Dan C. Mihailescu isi afirma preferinta neta pentru epistola, in detrimentul e-mail-ului, considerat o expresie a lumii grabite si superficiale de azi: "Pentru ca totul sa se dizolve dintr-odata, sub imperiul nenorocit al acestor file, insert, delete, send, fwd si alte clampaniri de falci de rechin care prefera raceala, sarcasmul relativizant, uratenia, dizarmonia egocentrata si gaunosenia scortos impaunata in locul caldurii intime, al idealismului, curatiei armonioase si energetismului firesc, altruist formativ".

Criticul reumanizeaza portretul lui Eminescu, asa cum reiese el din scrisori, inlaturand paguboasele etichete ce i-au fost aplicate in timpul regimului comunist. Porneste de la corpusul erotic veronian, unde Eminescu debiteaza patetice banalitati, luate parca direct din piesele lui Caragiale (il citeaza pe C.T. Popescu: "Cum e posibil ca un autor de inaltimea spirituala a lui Eminescu sa produca asemenea texte , de suspinator de mahala, fie si in regim privat?" – Adevarul literar si artistic, 18.07.2000), insa odata ce trece la scrisorile catre Negruzzi, Maiorescu ori Xenopol, geniul poetului ne este revelat. Gandul, greu, patimas, dar nu lipsit de luciditate, arde, defriseaza, fie ca e vorba despre problemele patriei, fie despre neputinte si neajunsuri personale. Prin urmare, "emitatorul" Eminescu gaseste exact acel stil potrivit fiecaruia dintre "receptori". intr-un fel le scrie celor trei deja amintiti, intr-alt fel lui Creanga ori Slavici.

Cartea este un excelent instrument necesar redobandirii imaginii omului Eminescu, o imagine ale carei culori originale au fost atata amar de vreme obturate de stratul gros de tencuiala al mistificarii.

Comentarii