In 2009 Eugen Ionescu ar fi implinit 100 de ani.

In 2009, in Romania, ploua cu montari dupa piesele dramaturgului care a refuzat constant asocierea cu teatrul absurdului, accentuind absenta curajului in teatru: „Teatrul moare din lipsa de indrazneala" (Note si contranote).

Agresiunea de care vorbea cu obstinatie Ionescu este o modalitate de extirpare a conventionalismelor, de reinventare a limbajului, de sfidare a coerentei tocite si de violentare a normelor. Ionescu intinde la maxim elasticul cotidianului frust si decapiteaza ligvistic realitatea de zi cu zi, continindu-i insa extrem de firesc mecanismele de pedalare in gol. Cele mai multe spectacole dupa textele sale cad in capcana expunerii teatrale a limbajului. Este jucat limbajul, sint jucate sunetele si deviatiile cuvintelor si nu situatiile care le determina. Toata lumea se lasa furata de forma, de carapacea limbii si nu de continutul ei activ, ceea ce face ca montarile sa fie batai in cuvinte. Cu cit Ionescu este jucat mai absurd, cu atit este mai prost. Cu cit este performat mai firesc si mai normal cu atit are sanse mai mari sa patrunda in substanta pieselor. La absurd se ajunge, nu se porneste de la el.

Singurul spectacol de o normalitate uluitoare pe care l-am vazut in Romania a fost unul frantuzesc, Cintareata cheala, creat la Theatre de la Huchette, un teatru mic, care-ti intra in buzunarele unor pantaloni largi. in Théatre de la Huchette, Ionescu se maninca pe piine, Cintareata cheala se joaca de peste 50 de ani cu o prospetime care vine din firescul seducator al interpretarilor.

Pe 27 mai, la Teatrul Odeon, puteti vedea Cintareata cheala, spectacol regizat de Alexandru Dabija la Teatrul German din Timisoara.

Comentarii