Imi place Grimus - Panikon si n-as fi crezut niciodata ca o sa-mi fie asa greu sa pun cap la cap niste randuri care sa formeze o cronica la album. Probabil ca, asa cum se intampla atunci cand iti place cu adevarat si cu putere un om, habar n-ai ce-ti place la el exact. Iti place si gata. Totusi... imi place la Grimus felul in care trateaza muzica. Poate si pentru ca e inca la inceput, dar mai degraba pentru ca gaseste bucurie in a compune, inregistra si interpreta, la grup nu simti rutina. Piesele nu curg in ordinea aceea in care ne-am obisnuit: hai cu un rock, hai cu o balada, strofa, refren, bridge, repet refren x 4, fade. Albumul e surprinzator, piesele fac cotituri neasteptate de ritm, intrarile in refren te prind nepregatit si in general se simte in creatie un chef de a experimenta. Se simte seriozitatea, uneori chiar gravitatea cu care Grimus pun problema, muzical vorbind. N-as sti sa spun acum cate ceva despre fiecare piesa-n parte, nu de alta, dar de doua saptamani de cand il ascult foarte des, materialul discului a inceput sa mi se amestece in minte, sa formeze o pasta care mai astupa ceva din crapaturile pe care viata si nervii mei le fac, inevitabil. Asta eu cred ca e bine. Cand nu mai esti in stare sa numesti numai anumite piese care-ti plac foarte mult, inseamna ca ai de-a face cu un material omogen si cu valoare.

Bine, poate in asta m-a "ajutat" si o scapare - sau poate o intentie? - a art-ului albumului. Afisajul cd player-elor e cu cifre. Pe coperta sunt (doar) titluri. Daca ma apuc acum sa spun ceva de piesa trei, va trebui sa numarati pe album titlurile separate de durate: Political Animals. N-am zis de ea intamplator, mi se pare cea mai buna, cea mai complexa, cea mai fascinanta piesa de pe Panikon, muzical vorbind. Tot fac precizarea asta cu muzicalul, pentru ca - era vremea - ajung si la micile obiectii personale, care au legatura nu doar cu Grimus. Am obosit sa ascult atata muzica in engleza, de la romani. Nu mai pot demult sa ma concentrez pe texte si asta fiindca, spre deosebire de majoritatea trupelor de limba engleza, romanii care scriu in engleza fac texte al naibii de grele. Impanate de metafore, greu de cantat, greu de tinut minte, uneori chiar usor neinteligibile - nu e neaparat cazul aici. La trupele straine e cu "keep your eyes on the road and nothing can go wrong" la noi e cu "they shower you with inconsistence", obositor, prea grav, prea not fun. As fi avut nevoie de carticica cu texte sa vad daca intr-adevar starea pe care mi-o lasa muzica lui "Mild Disease" e corecta si din punct de vedere al textului. Asa, de exemplu, pentru ca am eu o probema cu love acuma, am retinut doar "The more you love, the more she loves you" si nu ma pot declara fericita, pentru ca he doesn't love me more, for example. Salut, pe langa excelenta voce titulara, prezenta lui Byron la piesa "Time To Be Good Friends" si astept concertul de vineri seara (14 noiembrie). Si gata.

Comentarii