Ma enerveaza ca n-am nici o sansa sa-mi cumpar un cd duminica la ora 3 dupa amiaza, in Bucuresti. Nu exista magazin (exclusiv) de muzica deschis, cel putin nu prin centrul urbei, ceea ce ma face sa banuiesc ca nici prin Militari nu e vreunul... Ma enerveaza ca nu exista nici un magazin serios de muzica, din acelea cum am vazut prin cele cateva orase din Europa pe unde am avut sansa sa ma plimb si unde am fost aproape deprimata sa vad cate titluri au si cate din ele cunosc. Am petrecut intr-un astfel de magazin cam 5 ore, studiind cd-uri si dvd-uri, minunandu-ma de raritatile gasite, holbandu-ma la numele unor trupe de care habar n-aveam si enervandu-ma - iarasi - de cat de putin spatiu dispuneam in bagajul de intoarcere. Asta in vreme ce la Bucuresti din spatiul batranului Muzica a tot muscat cate o firma, a fost un magazin la Romana care nu a rezistat si s-au infiintat vreo 2 noi, dintre care cand am intrat in unul si am intrebat de doua titluri recente, din muzica romaneasca, nu le aveau. De ce nu meritam un magazin mare, plin cu de toate, in care sa ne pierdem dupa amiezele, in care sa intram socotindu-ne banii si intristandu-ne ca n-avem mai multi, dar bucurandu-ne ca vom mai cumpara ceva si la urmatorul salariu?

Ma enerveaza din ce in ce mai tare spectacolele gen susa. Ele au "evoluat" de la numele pe care le stim cu totii de demult si au ajuns acum sa cuprinda - poate fara voia acestora - trupe cu nume mare. Care, ca sa traiasca, sunt silite sa accepte a canta in diverse evenimente, puse la cale in graba, dupa cum ii trasneste vreunui primar sau vreunei campanii electorale. Am vazut acum cateva seri, dance, folclor, pop si rock la gramada, intr-un talmes balmes care nu avantaja pe nimeni. Toate grupurile au cantat pe o scena cu o instalatie de sunet si lumini derizorie, intr-o dezorganizare crasa. In astfel de conditii, orice nume mare paleste. Publicul e ametit si eterogen si el. Cateva sute vin pentru unii, cateva zeci pentru altii, restul sunt bagatori de seama, genul acela care nu-si da seama ca la orele amiezii trupa care e pe scena nu canta, ci isi face probele pentru spectacolul de diseara - asta in cazul norocosilor care apuca sa faca probe... Se canta in graba, se intra in depasire de timp, se dau artificii in timp ce o trupa mai canta, se galopeaza prin piese, organizatorii ne roaga sa terminam, ca e tarziu, se iau banii si la revedere. Unii au mai bifat un concert, altii au mai incheiat o actiune, cativa si-au mai vazut daramat un mit, hai, toti acasa, stingerea. Poate si de asta nu avem o industrie muzicala reala, si nici magazinele acelea de mai sus...

Dar e departe sa vorbesc despre respectul datorat unui artist pe o scena, cand la acelasi concert am vazut un moment de nesimtire care mi-a inmuiat muschii si mi-a facut nervii ferfenita. In fata scenei, intr-o parte, statea asezata o fata in scaun cu rotile. Se bucura discret de capul de afis al serii. Exact in fata ei s-au asezat deodata 3 bipezi cu beri in mana. Se zbenguiau fericiti. La o intoarcere, am reusit sa-i captez unuia privirea si i-am facut semn in directia fetei. A ridicat din umeri si s-a intors la loc, sa-si savureze momentul sanatos, de stat la 2 metri de artisti. Deci, despre ce vorbeam?!

Comentarii