Delirium
Publicat de Iulia David in categoria Cut

Cine ar fi putut sa faca o apologie mai frumoasa fanteziei decat maestrul-fantezist insusi, doctorul nebun al marelui ecran pentru care, e mai mult decat clar: creatia egal nebunie. Un film de Terry Gilliam e ca o incursiune in spatele unui tablou, iar The Imaginarium of Doctor Parnassus ii imbogateste galeria cu un exponat funambulesc, pe alocuri malefic, pe ici pe colo haotic, dar in ansamblu coplesitor de uman. Aduce cu el putin din animatiile create pentru Monty Python, putin din obsesia pentru Max Ernst si Magritte, ceva din aerul carnavalesc al commediei dell'arte, pasiunea pentru mecanisme (care explodeaza undeva spre final) - ce mai, e bucuria creatiei la cote maxime! Si chiar daca poti avea senzatia de deja-vu sau ca povestea se impleticeste ca un betiv in noapte (da, dar unul fericit), never mind! 
Gilliam se bucura ca un copil (unul nebun, ce-i drept!) de jucaria lui draceasca si, credeti-ma, e molipsitor, faci pactul cu anarhia lui cum Parnassus (Christopher Plummer) face pactul cu un diavol memorabil (Tom Waits). Sa va mai spun ca pe langa Heath Ledger (ce metafora frumoasa a "trecerii dincolo" este personajul lui) apar Johhny Depp, Colin Farrell si Jude Law? Sa va mai spun ca filmul e despre un povestitor cu destin faustic care are un teatru ambulant, o fata si o oglinda care ii face pe oameni sa patrunda in imaginatie (subconstient? - nu se stie clar ce e si cui apartine), acolo unde se fac marile alegeri? Va spun mai bine ca dupa ce veti iesi de la film veti avea senzatia ca ati tinut capul intr-o cutie cu scamatorii si niste pitici sonati v-au pocnit cu ciocanele 122 de minute. Dar nimic nu se compara cu stelele verzi nascocite de Gilliam.
Promo
Fara comentarii
Alte articole de Iulia David
Despre celalalt
· Citeste in continuare
Ratiune si simtire
· Citeste in continuare
Lebada neagra rau
· Citeste in continuare
Kids
· Citeste in continuare
Muzica pentru urechi fine
· Citeste in continuare



