In armata l-am intilnit pe Mircea Dinescu. Comandantul unitatii, lent-colonelul Boboc, era un original de felul lui. Ii placea sa aiba musafiri de toate felurile. Nu trecea saptamina sa nu se-ncinga cite-un chiolhan la popota. De fapt, intindea mese de cite ori sosea in unitate vreun superior (meteahna cu nea Boboc era gradul sau foarte mic: orice pirlit de colonel aflat in trecere putea spala pe jos cu el). Atunci nea Boboc si colonelul respectiv treceau in revista sirurile de soldati cu arma in pozitie de prezentare. Lent-colonelul se uita atunci pe cite-o teava de AKM si zbiera ca oparit: "Ia uite! Balauri! Ce-ai facut, soldat, la curatirea armamentului? Ce sunteti voi, soldati sau civili imputiti?" N-avea insulta mai mare decit "civililor!" Cind defilam pe platou, asudati si injurind printre dinti, Boboc racnea iar: "Sus piciorul, soldat! Parca sunteti tribul Baluba! Ce-i bulibaseala asta pe voi?"

Cum trebuiau bifate si niscai evenimente culturale, o data pe an erau invitati scriitori, mai locali, cit de cit, daca se putea. Nu stiu ce oameni importanti a nascut Fetestiul, dar la o aruncatura ceva mai zdravana de bat era Slobozia, asa ca invitarea lui Dinescu a fost naturala. Inainte sa vina in vizita tovarasul poet (cum i s-a zis tot timpul) ni s-a facut, noua, filologilor de la termen redus, un amplu instructaj. Sub nici un motiv nu trebuia sa scoatem vreo vorba. Vreo doi dintre noi au primit pe hirtiute intrebari pe care, la un semn discret al locotenentului nostru, Burnaru Vasile, trebuia sa le punem poetului: "Cind ati inceput sa scrieti?", "De unde va vine inspiratia?", etc. Ne-au imbracat cu uniformele de parada, ne-au pus centurile albe lacuite, ne-au dat si batiste noi, pe care nu aveam voie sa le folosim. Cu vreo doua ore inaintea sosirii poetului, ne-au adunat la comandament, in jurul unei mese lungi. Aratam ca naiba: niste racani extenuati, in uniforme prea mari pentru ei. Am asteptat acolo, asudind sub gulerele noastre de plastic cusute cu lita, uitindu-ne pe pereti si suferind cumplit de umilinta situatiei (caci toti intraseram la facultate, eram toba de literatura, multi scriam deja profesional)...

In fine, tovarasul poet s-a aratat, insotit de nea Boboc. Ne-am ridicat in picioare. Aveam pe-atunci 19 ani, deci Dinescu trebuie sa fi avut 24. Purta un pulovar de mohair verde si arata afurisit de prosper. Era deja faimos, "copilul teribil al poeziei romanesti". Era insotit de o fata foarte eleganta. Mai tirziu mi s-a spus ca ar fi fost poeta Daniela Crasnaru. Din anonimatul nostru prapadit si chinuit, din bocancii nostri ce ne faceau rani, din izmenele noastre gaurite ne uitam la ei ca la doua fapturi din alta lume.

Dupa ce invitatii s-au asezat, nea Boboc a scos din buzunar o foaie de matematica si-a inceput sa citeasca de pe ea o modesta productie proprie. Incepea cu versurile: "Dragi poeti din Bucuresti,/ Ati ajuns iar la Fetesti", si-a tinut-o tot asa vreo douazeci de minute bune.

(va urma)

Comentarii