In ultima jumatate a secolului XX, dramaturgi ca Edward Bond, Howard Barker, Anthony Neilson, Sarah Kane, Mark Ravenhill, Marius von Mayenburg, Ivan Viripaev, Vasili Sigarev, Rodrigo Garcia, Angelica Liddell, Cristophe Fiat, Falk Richter, Neil Labute au scris istoria corpului contemporan din perspectiva pozitionarii lui critic politice. Corpul devine un manifest impotriva agresivitatii, consumismului, inertiei, un spatiu in care revolta se naste si creste, in care expierea raului de a fi pe lume produce o dramatica ruptura cu intimitatea. Personajele isi simt corpul ca pe cea mai dureroasa povara si recurg la istovirea, mutilarea, arderea lui progresiva sau la nesfarsite diete. Corpul este o carcasa umpluta cu ura personala, frustrare, dependenta de ceilalti.
Corpul din textele dramaturgilor contemporani taie violent orice legatura cu propria lui corpor(e)alitate. Devine subiect perturbator legaturii cu sine, pe care nu si-o mai recunoaste. Isi sfideaza limitele si simte permanent nevoia sa se desprinda de tot ce il tine in viata. Devine un corp de ruptura cu el insusi si cu lumea din jurul lui. Un corp care se debranseaza de la o identitate cu care intra in tensiune progresiva. Cand corpul nu-si mai recunoaste corpul, asistam la un dezechilibru existential major, care instituie in trup fracturile lumii din jur. Corpul nu mai poate trai in propriul corp cand se revolta impotriva corpului colectiv al lumii. Corpul nu se mai intalneste cu el insusi, nu-si mai vede chipul.
Va provoc sa va priviti corpurile in oglinda privirilor celorlalti in spectacolul XXL (Fat Pig) de la Teatrul ACT. Cand v-ati cantarit ultima oara?

Comentarii