Efectul comic destept creat, care nu cade nici in cioaca, nici in patetism ieftin lipseste din ce in ce mai mult din comediile romanesti. Motivul este unul extrem de simplu: nu e deloc usor de dozat raportul dintre pragul comic fin si supapa lui, dintre etajele si parterul unei comedii, in asa fel incit sa se mentina viu si suculent continutul autentic. Exista niveluri ale comediei - parodia, comicul de situatie cu implicatii dramatice, comicul de limbaj inventiv - care necesita o proprietate a ludicului si o elaborata tehnica de control pentru deviatii care pot aparea foarte usor.

Intr-o perioada in care comedia se confunda cu cioaca, Festivalul Comediei Romanesti, ajuns la editia a VII-a (6-13 mai), este mai mult decit necesar pentru revizitarea unei specii care isi modifica permanent instrumentarul si care va avea intotdeauna un impact puternic la public atunci cind este bine facuta.

Mansarda la Paris de Matei Visniec, in regia lui Radu Afrim (spectacol realizat la Centre Culturel Kulturfabrik) umanizeaza un mit. Avind in fundal iepurasi care se rostogolesc, Cioran, aflat in ultimul stadiu al decrepitudinii, interpretat intr-o cheie de maxima vulnerabilitate de Constantin Cojocaru, se ghemuieste, cu corpul fragil si minuscul, in amnezia respirata din ce in ce mai greu.

in Niste dintr-astia, Iulian Postelnicu reuseste sa scrie un text cu o calitate: replici haioase. Dincolo de asta insa si de cei doi actori - Alexandru Papadopol si Leonid Doni -, textului ii lipseste o miza care sa-i dea un sens.

Festivalul Comediei Romanesti are avantajul unei directii clare, date de dramturgia pe care se axeaza.

Comentarii